Pe aceeași temă
Inalta Curte a amanat din nou sentinta in recursul dosarului de coruptie "Trofeul Calitatii" al lui Adrian Nastase, in care este condamnat la doi ani de inchisoare cu executare, din cauza noilor informatii care au aparut in dosar. In timpul sedintei de recurs judecata miercuri, procurorii au aflat ca Adrian Nastase a avut o convorbire telefonica cu fostul sef al ISC, care e parte civila in dosar, iar Vasile Mihail Cristian, unul dintre cei audiati, a acuzat procurorii DNA ca i-au sugerat sa-l "toarne" pe Nastase, devenind astfel "un erou national". Sedinta a durat 12 ore pe parcursul carora judecatorii au ascultat depozitiile inculpatilor in dosar, apoi au amanat decizia pentru 6 iunie.
In sala de judecata procurorul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) a prezentat informatii potrivit carora Adrian Nastase si Adrian Balaban Grajdan, fostul sef al Inspectoraului de Stat in Constructii (ISC), ar fi avut o discutie telefonica pe 22 mai cu o zi inainte ca inspectoratul sa se retraga din dosarul Trofeul Calitatii. In prima faza Adrian Nastase a negat convorbirea apoi a mentionat ca ar exista un apel telefonic de la Grajdan, dar care a intrat in casuta vocala a telefonului sau, potrivit Hotnews.
Completul de judecata a fost format din judecatoarele Livia Stanciu (presedinta ICCJ), Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitrascu si Ioana Alina Ilie. Procuror de sedinta si reprezentant al DNA este Elena Matiesescu.
Avocatii lui Adrian Nastase si a coinculpatilor Bogdan Popovici, Popovici Marina, Irina Jianu, Vasile Mihai Cristian si Diana Gasparovici sunt: Lucian Bolcas, Ion Cazacu, Viorel Ros, Gabriela Ghita, Adrian Horia Miclescu, Alexandru Chiciu, Nineta Anghelina si Gheorghita Mateut.
In timpul pledoariei sale, Adrian Nastase a declarat ca acuzatiile aduse sunt politice, pentru ca in acest dosar au fost citati 967 de martori.
"DNA a dorit sa creeze o imagine publica de demonizare a mea. Aceasta operatiune a continuat prin scurgeri de informatii catre presa. Trofeul Calitatii a pornit initial pe acuzatia ca banii au fost folositi pentru construirea blocului din Zambaccian", a mai spus Nastase.
Intrebat daca este vinovat pentru faptele de care este acuzat, Adrian Nastase a raspuns ca: "Nu sunt vinovat in nici un mod. Ceva mai aberant nu am citit in rechizitoriu unde se spune ca materialele electorale au fost realizate de sotia mea si de catre mine. Sunt revoltat ca in loc sa merg in campania electorala trebuie sa intru in acest joc evident politic".
In timpul pledoariilor celorlalti inculpati, Vasile Cristian, cel care i-ar fi facut posterele electorale lui Adrian Nastase, a afirmat ca DNA i-a propus sa fie martor in dosar daca da declatii incriminatorii. "Am aflat ca DNA a facut presiuni asupra distribuitorilor mei. Au fost amenintati cu controale ale Garzii Financiare. Eu nu am facut spalare de bani. Se spune ca din nu stiu ce bani Eurografica a platit materiale pentru campania electorala. DNA nu a dovedit ca banii au fost folositi in campania electorala."
Vasile Cristian a mai spus ca: "La DNA mi s-a spus ca voi deveni erou national daca voi face declaratii impotriva lui Adrian Nastase pentru ca este un om care a facut mult rau."
Avocatii lui Nastase au spus, apoi, ca nu doresc sa ofere presei documentele DNA desi mai multi jurnalisti au cerut sa le consulte. "Potrivit documentelor depuse ieri la Înalta Curte de către DNA, la data de 22 mai ora 5,53 ( dimineaţa!), Balaban-Grăjdan i-a trimis un SMS lui Adrian Năstase. De asemenea, din aceste documente depuse la instanţă ar rezulta că Balaban-Grăjdan a ţinut permanent legătura cu lideri importanţi ai PSD, între care Adrian Năstase şi Marian Vanghelie, atât înainte de numirea sa la Inspectorat", relateaza Romania Libera.
Rasturnarea de situatie in procesul lui Nastase apare in contextul in care Guvernul Ponta a decis in prima sa sedinta mutarea ISC de la ministerul dezvoltarii in directa subordonare a primului ministru. Cateva zile mai tarziu Victor Ponta a numit un nou sef, in persoana lui Adrian Balban Grajdan, care in prima zi de serviciu a decis retragerea institutiei din dosarul Trofeul Calitatii. Grajdan a retras ISC ca parte civila din dosar si a trimis o adresa Inaltei Curti in care sustinea ca nu exista prejudiciui.
Cu cateva saptamani in urma, ISC trimisese insa o adresa Inaltei Curti in care sustinea ca prejudiciul calculat se ridica la 75 de miliarde de lei vechi, mai mare cu 10 miliarde decat stabilise instanta care l-a condamnat in prima instanta pe Adrian Nastase la doi ani si jumatate de inchisoare cu executare si a dispus recuperarea prejudiciului.
Premierul Victor Ponta l-a demis pe Adrian Grajdan de la sefia ISC dupa trimiterea adresei prin care se retragea din proces catre Inalta Curte invocand "lipsa comunicarii" iar cateva zile mai tarziui a admis ca numirea sa a fost "o mare greseala".
Premierul Victor Ponta a sustinut, marti, citat de Agerpres, ca a "reparat" orice fel de consecinta a solicitarii facute saptamana trecuta de fostul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, Constantin Grajdan, de retragere a ISC ca parte civila din dosarul "Trofeul calitatii", prin faptul ca a dispus noii conduceri interimare a institutiei sa revina asupra documentului, inainte de termenul de judecata de miercuri pe care l-a dat Inalta Curte de Casatie si Justitie in proces.
Luni, Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) a trimis o noua adresa Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care solicita instantei sa ia act de nulitatea adresei de saptamana trecuta a fostului sef Adrian Balaban Grajdan prin care a renuntat la daune de 1,5 mil euro in dosarul Trofeul Calitatii - Adrian Nastase.
In acest dosar, fostul premier Adrian Nastase este acuzat de DNA ca, in 2004, a camuflat strangerea de fonduri pentru campania sa electorala prin initierea unui simpozion. Manifestarea "Trofeul calitatii in constructii" a fost organizata de catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), iar taxele de participare incasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi dintre apropiatii familiei Nastase.
De aici, banii au plecat, mai departe, spre o firma care a prestat diverse servicii in campania prezidentiala a liderului social-democrat.
Organizatoarea simpozionului incriminat a fost Irina Jianu, inspectorul general al Inspectoratului de Stat in Constructii, functie in care a fost numita ca urmare a relatiilor la nivel inalt pe care le avea in PSD, sustin anchetatorii. Taxele de participare au fost de cinci milioane de lei vechi pentru persoanele fizice (curca 125 de euro la acea data) si 15 milioane de lei vechi (aproape 400 de euro la acea data) pentru cele juridice. In total, s-a strans suma de 67,4 miliarde de lei vechi.