Serban Huidu, urmarit penal pentru ucidere din culpa

Fara Autor | 18.10.2011

Pe aceeași temă

Procurorii din Brasov au decis inceperea urmaririi penale impotriva lui Serban Huidu, in urma accidentului de duminica, in care si-au pierdut viata trei persoane. Vedeta TV este acuzata de ucidere din culpa si risca pana la opt ani de inchisoare.

In dosar au fost formulate concluziile medico-legale privitoare la decesul celor trei victime, stabilindu-se ca moartea a fost violenta, fiind cauzata de hemoragii interne si externe, consecutive, in principal, din cauza rupturilor de organe interne.

Potrivit unui comunicat al Biroul de presa al Ministerului Public, din probatoriul administrat pana in acest moment al urmaririi penale rezulta ca, la data de 16 octombrie 2011, in timp ce se deplasa pe DN 1, in dreptul kilometrului 149 din directia Predeal spre Brasov, aflat la volanul unui autoturism, invinuitul, in urma neadaptarii vitezei la conditiile de drum (carosabil ud), a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. In urma impactului a rezultat decesul ocupantilor autoturismului Logan.

Serban Huidu, impreuna cu sotia sa, au fost externati, luni seara, din Spitalul Universitar din Bucuresti, unde au fost supusi unor investigatii medicale. Bona copiilor familiei Huidu, aflata si ea in masina, urmeaza sa fie operata la unul dintre picioare.

Soferul Loganului, lovit de masina lui Huidu, a murit pe loc, pasagerul din dreapta la scurt timp dupa accident, iar ocupantul locului din spate, in ciuda eforturilor medicilor de a-l salva, a decedat luni dimineata, la spital.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22