Serghei Lavrov: Avem motive serioase să credem că atacul chimic din Siria a fost o provocare

F.m. | 17.09.2013

Pe aceeași temă

Rusia are "motive serioase" să creadă că atacul chimic din 21 august, în apropierea Damascului, a fost "o provocare", a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, în timp ce omologul său francez Laurent Fabius consideră că atacul a fost comis de către regimul sirian.

 

"Avem cele mai serioase motive să credem că aceasta a fost o provocare", a afirmat Lavrov, la sfârşitul unei întâlniri cu ministrul francez de Externe.

Fabius a reiterat că nu are "nicio îndoială cu privire la responsabilitatea regimului de la Damasc" în atacul cu arme chimice.

Cei doi miniştri au recunoscut că, în pofida unor divergenţe, au drept obiectiv comun să găsească o soluţie politică în cazul Siriei.

"Avem nişte divergenţe privind modul în care trebuie atins" acest scop, a afirmat Lavrov.

De asemenea, ministrul rus de Externe a subliniat că rezoluţia care urmează să fie adoptată de către Consiliul de Securitate al ONU, cu privire la distrugerea armelor chimice siriene, nu va fi în conformitate cu Capitolul 7 al ONU, care prevede posibilitatea aplicării unor sancţiuni şi chiar recurgerea la forţă.

"Rezoluţia care urmează să aprobe decizia Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice nu va fi în conformitate cu capitolul 7, am spus asta clar la Geneva", a adăugat Lavrov.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22