Serghei Lavrov AVERTIZEAZĂ: Ucraina, mai aproape decât oricând de un RĂZBOI CIVIL. În estul şi sudul ţării există deja un război real

D.g. | 14.05.2014

Pe aceeași temă

Ucraina este "mai aproape decât oricând de un război civil", avertizează ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat Bloomberg TV, relateaza Mediafax,

"Dat fiind că ucrainenii omoară ucraineni, cred că Ucraina este mai aproape decât oricând de un război civil", a declarat Lavrov în interviul pentru Bloomberg TV.

"În estul şi sudul Ucrainei, există deja un război real", a subliniat şeful diplomaţiei ruse, conform AFP.

 

CITITI SI: Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: Moscova NU VEDE UTILITATEA unor noi negocieri internaţionale privind Ucraina

 

Şapte militari ucraineni au murit marţi în confruntările cu insurgenţi proruşi care au avut loc în estul ţării.

"Dacă acest mediu este propice organizării unor alegeri libere şi echitabile, atunci nu mai ştiu ce poate însemna liber şi echitabil", a insistat Lavrov, referindu-se la scrutinul prezidenţial programat în Ucraina pe 25 mai.

După lansarea în urmă cu o lună a operaţiunilor militare împotriva separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, Administraţia proeuropeană de la Kiev se străduieşte acum să lanseze un "dialog naţional", dară fără reprezentanţii insurgenţilor.

Însă, în opinia lui Serghei Lavrov, separatiştii trebuie să participe la discuţii. "Pentru ca dialogul naţional să aibă succes, este absolut necesar să fie asigurată participarea tuturor regiunilor Ucrainei", a insistat şeful diplomaţiei ruse.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22