Pe aceeași temă
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat luni că oficialii ucraineni care au luat duminică decizia de recurgere la forță împotriva manifestanților proruși din sud-estul Ucrainei ar trebui trași la răspundere, relatează agenția de presă ITAR-TASS, citata de Agerpres.
El a respins orice implicare a Rusiei în evenimentele din sud-estul Ucrainei și a spus că este o culme a ipocriziei să numești acțiunile pașnice ale locuitorilor din respectiva zonă drept acțiuni teroriste.
'Ar fi cazul să ne amintim cum violența din Maidan (Piața Independenței din Kiev), soldată cu zeci de victime, era numită democratică, în timp ce protestele pașnice, ce se desfășoară în prezent în sud-estul Ucrainei, sunt catalogate drept terorism și se anunță declanșarea unei operațiuni antiteroriste cu recurgerea la armată. Ipocrizia este de-a dreptul sfidătoare', a declarat Lavrov.
În Ucraina nu operează nici agenți GRU (Serviciul de informații al armatei) și nici agenți FSB (Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB), a mai spus ministrul rus de externe, negând că Rusia ar avea un rol în derularea evenimentelor din ultimele zile din sud-estul Ucrainei, unde manifestanți proruși au ocupat clădiri oficiale, între care sedii de poliție și SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) și ar fi pus mâna pe arme, cerând un referendum privitor la federalizarea țării.
Rusia așteaptă în continuare o reacție a Occidentului la intenția Kievului de a recurge la armată pentru reprimarea tulburărilor (secesioniste) în sud-estul țării, a mai spus șeful diplomației ruse, indicând că Moscova vrea să obțină un răspuns coerent din partea Occidentului în această privință. 'Auzim deocamdată doar apeluri la Rusia să nu se amestece în afacerile interne ale Ucrainei', a mai spus el, acuzând Occidentul de ipocrizie în ceea ce privește evenimentele din sud-estul Ucrainei.
Mai mult, ministrul rus de externe a declarat că Moscova așteaptă de la Washington o explicație clară referitor la vizita secretă a directorului CIA, John Brennan, la Kiev, la sfârșitul săptămânii trecute. Oficiali americani au negat că directorul CIA s-ar fi deplasat în capitala ucraineană, în timp ce Moscova susține contrariul și leagă declanșarea operațiunii antiteroriste din est de această vizită.
Referitor la perspectiva reuniunii cvadripartite dintre Rusia, SUA, UE și Ucraina, stabilită pentru 17 aprilie, la Geneva, Lavrov a spus că recurgerea la forță împotriva manifestanților în sud-estul Ucrainei va submina în mod grav perspectivele unei colaborări pentru reglementarea crizei ucrainene, conform ITAR-TASS.