Pe aceeași temă
„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este constituțională în raport cu criticile formulate. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României”, transmite CCR într-un comunicat remis pentru Revista 22.
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR, la începutul lunii iunie, cu privire la Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, susţinând că o asemenea sferă de reglementare este, în esenţă, o simplă declaraţie a Parlamentului, un anunţ, fără caracter normativ.
Administraţia Prezidenţială a transmis că legea este definită ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia, iar conform Curţii Constituţionale, legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală.