SIE reacţionează la ATACUL lui Crin Antonescu

Fara Autor | 08.08.2012

Pe aceeași temă

Conducerea Serviciului de Informaţii Externe reacţionează la afirmaţiile făcute de preşedintele interimar al României, într-o emisiune televizată, potrivit Realitatea.net.

La 6 august 2012, directorul Serviciului de Informaţii Externe s-a adresat Comisiei Speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

.În scrisoarea transmisă, directorul SIE solicită dispunerea măsurilor necesare pentru "'verificarea şi clarificarea concordanţei activităţii Serviciului cu Constituţia României, legile ţării şi hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, precum şi cu regulamentele militare, ca urmare a unor afirmaţii făcute recent în spaţiul public care pot afecta imaginea şi credibilitatea acestei instituţii fundamentale a statului român", se arată într-un comunicat de presă al SIE, postat pe site-ul instituţiei.

Reacţia SIE apare după ce duminică, preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, a atacat voalat Serviciul. "Pe mine mă interesează ca aceste instituţii să lucreze la Cotroceni nu ca să lucreze pentru mine, să-mi spună mie cu cine se întâlneşte domnul Băsescu. Să vedem ce se poate face pentru relaţiile şi imaginea afectate ale acestei ţări, pentru că ele au un rol sau îl pot avea. Să vedem ce se întâmplă - că mă întrebaţi de un anumit serviciu (SIE, n.r.) - trebuie să înţelegem totuşi mecanismul prin care imaginea unei ţări a fost distrusă în două săptămâni într-o acţiune evident organizată, coordonată, finanţată. Trebuie să vedem totuşi cine a făcut asta, pentru că este ceva ce afectează ţara, toată ţara", a spus Antonescu, la Antena3.

Antonescu a mai fost întrebat dacă poate cere serviciilor secrete să-i spună dacă i-au transmis rapoarte şi lui Traian Băsescu. "E o întrebare retorică. Sper din tot sufletul - nu am nicio informaţie că i-au trimis, ar fi fost ceva total în afara legii. Cred că, oricum, nu mi-ar spune că au făcut asta", a precizat preşedintele interimar, Crin Antonescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22