Silaghi isi face lobby pe lângă Ponta pentru Transporturi. PNL ameninta ca nu va accepta un refuz al premierului

Fara Autor | 15.07.2013

Pe aceeași temă

Ovidiu Silaghi, favoritul neoficial al PNL pentru Transporturi s-a deplasat, ieri, la Guvern pentru a se asigura de suportul premierului Victor Ponta, scrie Romania libera.

Potrivit unor surse liberale, Ponta are, încă, ezitări privind nominalizarea lui Silaghi la Transporturi. Silaghi a făcut parte din primul Guvern Ponta, dar Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a acuzat că nu poate jusitifica 206.798 de lei. Silaghi a avut câştig la Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dar ANI a făcut recurs, iar decizia finală va veni abia în aprilie 2014.

Chiar dacă, oficial, Ponta a insistat pe victoria lui Silaghi în prima instanţă, premierul se teme de prezenţa în Guvern a încă unui ministru cu probleme a cărui situaţie se va clarifica abia peste nouă luni de zile.

Mai mult, Victor Ponta le-a atras atenţia liberalilor că, pentru a deveni ministru, Ovidiu Silaghi are nevoie şi de acceptul preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit Constituţiei, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, în cazul Norica Nicolai, preşedintele poate respinge o propunere pentru un portofoliu, o singură dată, în mod justificat.

Din acest motiv, după discuţia cu Silaghi, Ponta intenţiona să se consulte cu preşedintele Traian Băsescu, înainte de a face propunerea oficială pentru a evita situaţia în care şeful  respinge o nominalizare.

Situaţia lui Ponta este, însă, delicată, liberalii afirmând, neoficial, că nu vor accepta ca nominalizarea partidului să fie refuzată de Victor Ponta. În plus, Ovidiu Silaghi şi-a asigurat susţinerea unor lideri importanţi ai PNL, printre care vicepremierul Daniel Chiţoiu.

Liberalii se reunesc, astăzi, în Biroul Politic Naţional pentru a analiza răspunsul lui Victor Ponta. Şedinţa va  fi condusă de prim-vicepreşedintele Klaus Johannis, în timp ce preşedintele PNL Crin Antonescu este în străinătate.

Sursa: Romania libera

Ce se va întîmpla, totuşi, dacă varianta Silaghi cade? Al doilea nume rostit în PNL este cel al deputatului Mugur Cozmanciuc, un apropiat al fostului ministru Relu Fenechiu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22