Simona Man (PPDD): Organizarea referendumului pentru Constituție odată cu europarlamentarele CONTRAVINE deciziilor europene

D.g. | 13.01.2014

Pe aceeași temă

Președintele PPDD, Simona Man, susține că organizarea referendumului pentru modificarea Constituției în același timp cu alegerile europarlamentare contravine deciziilor comunității europene, în schimb, alegerea deputaților pe liste de partid este o idee foarte bună, pentru că va stopa migrația parlamentarilor de la un partid la altul, informeaza Agerpres.

"Eu sper să fie totuși doar o propunere, și să nu fie o decizie, aceea ca alegerile pentru Parlamentul European să fie organizate în același timp cu referendumul pentru modificarea Constituției. Așa cum știm cu toții, Parlamentul European a cerut ca alegerile europarlamentare, care sunt o dată la cinci ani, să nu se suprapună cu alte alegeri care au loc în țară. Alegerile europarlamentare sunt în aceeași zi în toate țările membre și eu cred că decizia europeană că aceste alegeri nu ar trebui să se suprapună cu niciun fel de alte alegeri trebuie respectată și în România. Nu cred că este normal să facem astfel de haiducii și să facem noi notă discordantă de la ceea ce face o întreagă Europă dacă vrem să fim cu adevărat europeni", a declarat Simona Man pentru AGERPRES.

Președintele Partidului Poporului Dan Diaconescu a adăugat, de pe altă parte, că propunerea ca alegerile pentru Camera Deputaților să se facă pe bază de liste de partid este una foarte bună, propunere pe care partidul pe care îl conduce o susține.

"Este o idee foarte bună, este clar că astfel se va stopa și migrația aceasta a parlamentarilor de la un partid la altul și acum sunt foarte curioasă parlamentarii aceia care au migrat de la un partid la altul unde se vor regăsi pe listele partidelor care i-au adoptat. Această idee cu listele de partid o îmbrățișăm și o susținem. Va opri migrația, pentru că va fi aplicată aceeași lege pentru deputați ca și la consiliile locale, nu mai poți să treci, fiind ales pe listă, de la un partid la celălalt, îți pierzi mandatul", a spus Simona Man.

Referendumul pentru revizuirea Constituției va avea loc odată cu alegerile europarlamentare de la sfârșitul lunii mai iar alegerile prezidențiale vor fi organizate cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului președintelui Traian Băsescu, a anunțat președintele PNL, Crin Antonescu, după ședința USL de luni.

Antonescu a mai declarat că USL a decis modificarea Legii electorale astfel încât la Camera Deputaților să se revină la votul pe listă iar numărul deputaților să fie de maximum 300. El a afirmat că un număr mai mic de deputați asigură o întărire a prestigiului parlamentarilor și că numărul de 300 de deputați va fi trecut și în Constituție, pentru a împiedica fluctuațiile.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22