Sindicaliștii de la metrou spun că decizia Tribunalului București nu anulează greva generală

Redactia | 19.11.2018

De miercuri, 21 noiembrie, trenurile de metrou nu vor mai circula între orele 4:00 și 16:00, sindicaliștii afirmând că sunt hotărâți să declanșeze greva generală pe termen nelimitat.

Pe aceeași temă

„Referitor la Comunicatul de presa Metrorex prin care opinia publică a fost informată că „Tribunalul București a declarat nelegală greva de avertisment”, vă comunicam și alte câteva detalii privind decizia Tribunalului Bucuresti: „ ... respinge cererea de încetare a continuării acțiunilor de grevă intemeiate pe greva de avertisment ca prematur formulată”, precum și „ ... respinge in rest actiunea (Metrorex) ca fiind neintemeiata”. În aceste condiții, conform adresei USLM nr. 324/16.11.2018, inregistrata la Metrorex sub nr. 3858/16.11.2018, miercuri 21.11.2018, la metrou va fi declansata greva propriu-zisa pe termen nelimitat, zilnic intre orele 4:00 – 16:00. În conformitate cu legea avem acest drept”, arată comunicatul sindicatului.

Sindicaliștii spun că sunt dispuși în continuare la negocieri, „mai ales că din informațiile difuzate în presă, chiar azi urmeaza a fi schimbata atat conducerea Ministerului cat si cea executivă, conditii in care suntem nevoiti sa asteptam intalnirea cu noile organe de conducere si apoi ne vom pronunta daca sau nu vom declansa greva propriu-zisa”, mai arată comunicatul.

Greva de miercuri vine pe fondul înrăutățirii vremii în București, unde ninsoarea căzută duminică noaptea a perturbat deja serios traficul.

Sindicatul condus de Ion Rădoi cere Ministerului Transporturilor majorarea salariilor cu 49%, solicitare respinsă în repetate rânduri de Guvern.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22