Sindicatele din invatamant: Finanţele întârzie salariile în învăţământ cu o săptămână

F.m. | 09.01.2014

Pe aceeași temă

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susţine că angajaţii din educaţie vor primi salariile cu o întârziere de aproximativ o săptămână, din cauza unui ordin al Ministerului Finanţelor privind noile măsuri fiscal-bugetare, care a fost emis în decembrie şi pus în aplicare din ianuarie, informează Mediafax.

Potrivit FSLI, Ministerul Finanţelor Publice a emis în decembrie 2013 un ordin pentru punerea în aplicare a OU 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare. Actul normativ trebuie pus în practică începând din 1 ianuarie 2014, în condiţiile în care Trezoreriile judeţene nu au o logistică adaptată noilor cerinţe, iar serviciile de secretariat şi de contabilitate din unităţile de învăţământ au foarte mult de muncă pentru întocmirea documentelor care stau la baza plăţii salariilor.

Preşedintele FSLI, Simion Hancescu, a spus că "victimele acestei măsuri prost aplicate" sunt, în primul rând, salariaţii din învăţământ, care vor primi salariile cu o întârziere de aproximativ o săptămână.

"Având în vedere că noile cerinţe impuse de MFP implică calculul salariilor pe cicluri de învăţământ, serviciile de secretariat şi de contabilitate din unităţile şcolare vor fi excesiv birocratizate pentru că sunt foarte multe cadre didactice care predau la două sau trei cicluri de învăţământ, primar, gimnazial şi liceal, şi salariile acestora şi dările aferente către stat trebuie calculate separat", a mai spus Simion Hancescu, citat în comunicat.

Potrivit liderului FSLI, nu trebuie omis nici faptul că mulţi dintre salariaţii din educaţie au rate la bănci, iar întârzierea achitării acestora înseamnă penalizări, "pe care nu le plăteşte Guvernul".

Preşedintele FSLI consideră că Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să facă această schimbare treptat, astfel încât personalul din învăţământ să nu aibă de suferit.

"Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice trebuie să găsească urgent o soluţie, pentru ca plata salariilor să fie făcută în cel mai scurt timp", a mai spus Hancescu.

El a precizat că plata salariilor în învăţământ ar fi trebuit să înceapă din 5 ianuarie.

Sursa: Mediafax.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22