Siria: Assad este deschis multipartidismului

Fara Autor | 04.08.2011

Pe aceeași temă

Presedintele sirian Bashar al-Assad a promulgat un decret prin care autorizeaza competitia politica in interiorul unui sistem multipartidist. Decretul, aplicabil imediat, fara votul Parlamentului, vine ca raspuns la presiunile interne si internationale din ultimul timp. O declaratie a Consiliului de Securitate al ONU adoptata in urma cu o zi sublinia ca singura solutie la criza din Siria este un proces politic inclusivist care sa raspunda aspiratiilor si preocuparilor legitime ale populatiei si care va permite exercitarea completa a libertatilor fundamentale pentru intreaga sa populatie, inclusiv cea de libera exprimare si adunare pasnica. De altfel crearea unui sistem pluripartidist este una dintre principalele revedincari ale miscarii de protest.

Decretul stabileste conditiile de creare si functionare ale formatiunilor politice, altele decat partidul Baas. Acesta din urma detine puterea din 1963 si are statutul de carmuitor al statului si societatii.

Noile partide trebuie sa respecte declaratia universala a drepturilor omului, sa nu aiba la baza principii religioase sau tribale si sa fie create de organizatii care se afla in Siria. In plus, nu trebuie sa detina sau sa actioneze precum o formatie militara sau paramilitara, iar obiectivele si sursele de finantare trebuie sa fie transparente.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22