Pe aceeași temă
De asemenea, pe site-ul bpnews.ro poate fi accesat în continuare articolul pentru care guvernul ceruse miercuri blocarea accesului, remarcă G4Media.
E vorba de un articol care propovăduia presupusele efecte terapeutice ale unui medicament în cazul pacienților infectați cu coronavirus.
Bpnews.ro continuă seria articolelor conspiraționiste. Astfel, în articolul cu titlul ”Campania de ură împotriva persoanelor vârstnice: testată pe populație, aprobată de minister!” se militează pentru dreptul românilor de a se expune la coronavirus.
”Atâta timp cât omul ăla are judecata intactă, e dreptul lui să se expună la virus, dacă așa vrea. Nu e idiot. Nu e senil. Este pur și simplu bătrân”, se arată în articol.
Site-ul Bpnews.ro este găzduit pe servere care poartă numele fostului deputat PSD Ninel Peia, același care plătește promovarea pe Facebook a articolelor de pe site.
Ninel Peia a fost exclus din PSD în 2016 pentru că a susținut că vaccinurile ar fi de vină pentru îmbolnăvirea cu e-coli a zeci de bebeluși din Argeș.
Anchetele medicale au demonstrat la acel moment că adevărata cauză a îmbolnăvirii a fost alimentația.
Grupul de Comunicare Strategică a înaintat miercuri ministrului Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, propunerea de eliminare la sursă a conținutului unui articol apărut pe site-ul bpnews.ro (https://bpnews.ro/2020/02/24/coronavirusul-ucis-de-polidin/) .
Decizia a fost luată pentru că reprezentanții site-ului bnews.ro au fost contactați de Grupul de Comunicare Strategică și au refuzat să corecteze informațiile false.
De asemenea, GCS a solicitat ministrului Afacerilor Interne blocarea totală a accesului la conținutul site-ului breackingnews.xyz.
Solicitarea a fost întemeiată pe faptul că portalul web a publicat în mod constant informații false, cu scopul evident de a dezinforma și a induce panica.
Site-ul breackingnews.xyz a fost generat pe o platformă din afara României și nu are reprezentanți care să poată fi contactați.
Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela a transmis decizia către ANCOM, instituție care a pus deja în aplicare măsurile necesare, transmitea miercuri GCS. Cu toate acestea, joi, ambele site-uri erau active.