Situatia datoriilor PSD este foarte proasta, sustine Liviu Dragnea

T.d. | 30.07.2015

Pe aceeași temă

Situatia datoriilor pe care Partidul Social Democrat le are este foarte proasta, a spus joi presedintele interimar Liviu Dragnea. Totusi, comparativ cu momentul 2010, problema nu e atat de grava.

"Este foarte proasta (situatia datoriilor - n.r.), dar este mai putin proasta decat in 2010 cand impreuna cu Victor Ponta am fost alesi la congres. Fata de ce era atunci am mai diminuat cu 30-40%" a declarat Dragnea, potrivit HotNews.

Acum o saptamana, seful interimar al social democratilor respingea informatiile privind datoriile pe care PSD le-ar avea. “Nu avem datoriile astea”, a spus seful interimar al social-democratilor, in 23 iulie, in conferinta de presa.

Recent, Gandul a scris ca PSD are datorii de 32 de milioane de lei, 25 de milioane trebuind platite in mai putin de un an de zile. La începutul mandatului său, premierul Ponta a cerut un audit la partid, descoperind o datorie de şase milioane de euro, lăsată moştenire de Mircea Geoană.

Ultimul bilanţ depus de PSD la 31 decembrie 2014, după încheierea campaniei prezidenţiale, indică faptul că partidul condus de Victor Ponta a acumulat datorii de 32 milioane de lei.

La capitolul ”datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an” în dreptul PSD apare suma de 25.235.600 lei. Dar şi la capitolul ”datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an” este trecută suma de 6.897.577 lei. Astfel, mandatul lui Victor Ponta în fruntea partidului lasa datorii neplătite de peste 32 milioane de lei, potrivit sursei citate.

Si jurnalistii de la HotNews au scris ca PSD are conturile blocate din cauza unor datorii al caror total depaseste șase milioane de euro, dupa ce firmele care-si asteptau banii de la partidul de guvernamant au trecut la executarea sentintelor obtinute in procese. 

Sunt datorii catre diversi prestatori de servicii (firme de tiparituri, publicitate etc), acumulate in timpul campaniei lui Victor Ponta la prezidentiale, dar si in anii anteriori, si nu se știe care dintre ele sunt doar ale PSD sau ale vechiului USL.

Acum o saptamana, presedintele interimar al social-democratilor a respins informatiile: “Nu avem datoriile astea”, a spus Liviu Dragnea.

"Eu am vorbit cu Mircea Drăghici, trezorierul partidului, să ne vedem în zilele următoare și să am o oglindă foarte clară financiară a partidului și să vedem calea de urmat", a precizat Dragnea.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22