Skype VA TRADUCE în timp real conversații între vorbitori de limbi diferite

D.g. | 28.05.2014

Pe aceeași temă

Compania Microsoft pregătește o nouă versiune a Skype, care va oferi traducerea în timp real a unei conversații între vorbitori de limbi diferite, iar traducerea va apărea scrisă sub imaginea video, relateaza miercuri cotidianul spaniol El Mundo, citat de Agerpres.

Noul președinte al companiei, Satya Nadella, a făcut o demonstrație în direct vorbind timp de câteva secunde cu Gurdeep Pall, vicepreședinte al companiei și responsabil cu serviciul Skype, conversația fiind tradusă simultan din engleză în germană.

Inițial, acest serviciu va fi disponibil numai pentru Windows și va oferi traduceri numai din câteva limbi, însă lista acestora se va extinde cu timpul.

Sistemul de recunoaștere și traducere va 'învăța' cu fiecare convorbire pe care o va traduce și, odată cu trecerea anilor, va deveni mai exact, susțin responsabilii săi.

'Suntem încă la primii pași, însă traducătorul universal pe care îl vedeam în Star Trek nu mai este foarte departe', estimează Gurdeep Pall.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22