Pe aceeași temă
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și cel al Parlamentului, David Sassoli, au discutat despre avizul negativ al Comisiei Juridice din PE (JURI) privind desemnarea Rovanei Plumb din partea României și a lui László Trócsányi din partea Ungariei pentru funcțiile de comisari europeni.
”Președintele-ales von der Leyen și președintele Sassoli au ținut legătura. Ca pas următor, așteptăm acum o scrisoare a președintelui Parlamentului European, care conține deciziile Parlamentului European. De asemenea, ar trebui să conțină recomandările Comisiei JURI pentru ambii candidați, în concordanță cu regulile procedurale ale PE”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Comisia JURI a PE nu le-a dat undă verde joi celor doi candidaţi la posturi de comisari europeni ai României, Rovana Plumb, şi Ungariei, Laszlo Torcsanyi, să participe la următoarea etapă a procedurii de audiere, care urma să aibă loc săptămâna viitoare, din cauza unor conflicte de interese.
Este de așteptat că Parlamentul European să-i ceară președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să vină cu o soluție în acest caz, având în vedere că situația reprezintă o premieră.
Rovana Plumb, picată la testul de integritate
Comisia Juridică a decis joi, cu unanimitate de voturi, să transmită Comisiei Europene o scrisoare prin care să o informeze că Rovana Plumb nu poate ocupa postul de comisar din cauza conflictului de interese în care aceasta se află în urma contractării împrumutului de 800.000 de lei, bani pe care i-a donat partidului în campania pentru europarlamentare.
Surse social-democrate, citate de Adevărul, spun că Rovana Plumb vrea să mai fie audiată încă o dată în Comisia JURI a Parlamentului European și să-i mai fie acordată o șansă. Ea speră, ca în ciuda avizului negativ din Comisie să se folosească de birocrația de la Bruxelles și să se folosească de negocieri politice de ultim moment. Potrivit surselor citate, Rovana Plumb, ar putea să fie reaudiată luni, și speră că dacă va prezenta un plan de returnare a împrumutului dubios de 800.000 de lei luat de la o „cunoștință”, să fie acceptată. De asemenea, premierul Dăncilă ar susține-o în continuare, mai spun sursele, însă nu se știe de ce trecere se mai bucură social-democrații pe lângă instituțiile europene pentru a reuși s-o impună pe Rovana Plumb comisar european pe Transporturi în viitorul Executiv European.
Rovana Plumb, propusă de Viorica Dăncilă pentru postul de comisar european, a fost respinsă joi la audierile din comisia juridică a Parlamentului European. În favoarea Rovanei Plumb s-au exprimat la vot doar 6 membri, iar 15 au votat împotriva candidaturii sale. Alți doi europarlamentari s-au abținut la vot.