Pe aceeași temă
Pierderea la scor a alegerilor prezidențiale, a majorității parlamentare, ieșirea de la guvernare și readucerea pe ușa din spate în partid a lui Gabriel Oprea și Marian Vanghelie este deja prea mult pentru baronii roșii care vor capul lui Dăncilă.
Firea: Doamne, chiar vreți să ieșim pe ușa din dos a istoriei?
Prima care sare s-o atace pe Dăncilă, este primarul Capitalei, Gabriela Firea, la numai câteva ore după ce îi luase apărarea șefei PSD, cerând analiză și cumpătare și nu execuții politice. Însă aducerea pe șest a lui Gabriel Oprea , ca vicepreședinte al partidului, cu drept de vot în CEx, a reușit s-o irite la maximum pe Firea care vizează să-i ia locul lui Dăncilă.
Reamintim că Gabriel Oprea a fost văzut duminică seară, în sediul PSD. Ulterior, a declarat ca fost invitat de șefa PSD. De asemenea, Viorica Dăncilă a recunoscut într-un interviu la Digi24 că l-a adus pe Oprea, împreună cu alți șefi de sindicate în PSD, ca vicepreședinte și membru CEx în baza protocoalelor de colaborare semnate între părți. Acest gest este de neacceptat pentru Gabi Firea, care vrea conducerea partidului:
„Eram in primul rand la CEX, in campania electorala, cand ni s-a cerut votul pentru colaborarea cu cateva sindicate. Propunere votata in unanimitate. Nu s-a citit numele presedintilor acelor sindicate – unele de care nu am auzit in viata mea -, nu s-a precizat ca devin automat vicepresedinti ai PSD si ca au drept de vot in BPN si CEX, ca si cum ar fi fost votati in Congres de catre delegatii din toata tara”, a scris Firea pe Facebook.
Finalul postării lui Firea este o adevărată declarație de război adresată Vioricăi Dăncilă:
„Sunt dezamagita ca incepem analiza prabusirii noastre cu un astfel de gest sfidator. Nu ne putem reforma si relua legatura cu simpatizantii nostri printr-o minciuna. Aud ca si alte persoane controversate se lipesc acum, in inghesuiala si nebagare de seama, de noi. Probabil vor sa ne ingroape definitiv! Ma delimitez categoric! Doamne, chiar vreti sa iesim pe usa din dos a istoriei?”, spune Firea
Bădălău: Demisia sau congres
Al doilea atac al unui lider care vizează și el la șefia partidului este al lui Nicolae Bădălău, baron de Giurgiu, care cere schimbări semnificative la conducerea PSD. Cei care au condus campania electorală să aibă bărbăția să își asume. Trebuie să avem curajul să decidem. Nu mai putem funcționa așa, și pune de azi pe mâine niște oameni care nu cunosc organizarea și modul de a face politică.”
Întrebat despre asumarea eșecului de către echipa de campanie, Bădălău a vorbit despre demisii:
„În politică există un singur act. Demisia, sau alegeri. Congres. Alte soluții nu avem. PSD trebuie să aibă un nou început. Asta e clar”, a mai spus senatorul PSD.
Ciolacu: E nevoie de un nou început
Marcel Ciolacu, a cărui influență a crescut în partid după ce a fost numit la conducerea Camerei Deputaților, a scris luni pe Facebook că PSD „are nevoie de un nou început”, rezultatul alegerilor de duminică fiind unul ”dezastruos care vine după cel la fel de prost la europarlamentare”.
Rezultatele ne arată, însă, că în turul II al alegerilor prezidenţiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Asta după ce şi în turul I am avut, la fel, un număr foarte mic de voturi. Să fim cinstiţi: este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.
„Acum cred că e timpul să vedem unde am greşit cu adevărat la nivel central, să judecăm raţional şi apoi să trecem la fapte. PSD are nevoie de un nou început. Avem alegeri locale în 6 luni. Acolo nu mai avem voie să pierdem”, conchide Ciolacu.
Iar vocile celor care cer plecarea urgentă a Vioricăi Dăncilă de la șefia PSD sunt tot mai numeroase: Lucian Romașcanu, senator și fost ministru al Culturii, deputatul Pleșoianu, contracandidatul lui Dăncilă la președinția partidului, șefi de organizații locale, primari și mulți alții.
Nicolae: Dăncilă nu e „stegarul” potrivit
Senatorul Șerban Nicolae, fost lider al grupului PSD din Senat, nu o consideră pe Viorica Dăncilă liderul pe care PSD „îl poate lua ca stegar, ca voievozii de odinioară” iar după înfrângerea de la prezidențiale, social-democrații trebuie să accepte ideea că „o critică obiectivă” privind colegi din partid este „în interesul tuturor”.
Deja la bursa zvonurilor politice, Marcel Ciolacu este cotat cu cele mai mari șase de a prelua partidul. Cu șanse mari mai sunt creditați Gabriela Firea, Nicolae Bădălău sau Olguța Vasilescu.
Băsescu: Dăncilă va demisiona de bunăvoie
Traian Băsescu este convins că dacă va fi presată, Dăncilă va demisiona: „Eu sunt convins că va pleca. Sigur, nu poate să facă anunțul în seara asta (duminică - n.r.), dar va pleca de una singură și o va face destul de repede. Marea problemă este cine vine, pentru că PSD este într-o secetă de lideri, cum sunt majoritatea partidelor.”, a spus Traian Băsescu.
„N-au ce pune în locul dnei Dancilă. Dacă vreți o părere, bazată pe impresie, după părerea mea dna Dăncilă e o femeie cu bun simț și nu va sta în calea fericirii celor care vor să preia conducerea. Își va da demisia dacă vede că e zarvă mare în jurul mesei. Dacă va vedea tulburări mari nu va sta să intre într-o bătălie în partid și le va lăsa partidul fara soluții. În momentul de față gandiți-vă ce panaramă ar fi ca PSD să-l aibă pe discotecar (Eugen Teodorovici - n.r.) președinte, sau pe dna Firea unde la București, Dancilă a fost zdrobită de Iohannis”, a zis Băsescu, la Digi24.
Fostul președinte, cunoscător al social-democraților, explică și de ce Viorica Dăncilă va fi debarcată urgent de la șefia partidului: Baronii nu pot fi schimbați din funcții și ei sunt cei care numesc sau demit echipa de conducere a partidului:
„Pentru ei, tipic este Ponta, care e laș. Așa sunt croiți marea majoritate. Vor da din gură să găsească alți vinovați, dar nu pe ei. Organizațiile PSD nu și-au servit candidatul nici pe departe. Ați auzit de unul pe care-l cheama Năstase, Geoană, Ponta? Partidul ăsta și-a ras liderii, nu pe cei județeni. Doar nu o să-mi spună cineva că ăsta de la Focșani (Marian Oprișan – n.r.) e schimbabil, sau aștia din sud (Paul Stănescu, Olguța Vasilescu, Bădălău – n.r.)? Nu, în PSD mereu prima țintă au fost oamenii care nu au câștigat”, a explicat Băsescu mersul lucrurilor în PSD.