Societatea Timişoara, indignată de disprețul politicienilor.

Fara Autor | 13.03.2015

Pe aceeași temă

Societatea Timișoara își exprimă mâhnirea și indignarea față de poziția adoptată de Camera Deputaților, care, cu majoritate de voturi, a decis respingerea cererii DNA de începere a urmăririi penale pentru deputatul Laszlo Borbely. Similaritatea reacției deputaților cu votul exprimat în Senat, cu puțin timp în urmă, în cazul lui Varujan Vosganian, atestă disprețul politicienilor care pretind că ne reprezintă față de valorile democrației liberale, ilustrând convingător ruptura unei părți semnificative din clasa politică de realitatea socială și de așteptările corpului electoral. Atenționăm politicienii care practică asemenea moravuri instituționale detestabile că maturizarea electoratului român – probată și în noiembrie 2015 – îi va înlătura, mai devreme decât se așteaptă, de pe scena publică și nici o alianță transpartinică conjuncturală nu îi va scăpa de exigențele legii.

Societatea Timișoara
președinte Florian Răzvan-Mihalcea

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22