Societăţile suveică ale lui Sebastian Ghiţă, afacerile cu statul şi conturile apropiaţilor

E.b. | 28.04.2017

Sume impresionante de bani pe care firmele IT ale lui Sebastian Ghiţă le primeau de la stat, erau transferate prin mai multe societăţi „suveică” şi în final ajungeau în conturile unor apropiaţi ai fostului deputat.

Pe aceeași temă

 

 

Detaliile apar într-unul din dosarele aflate la Curtea Supremă, în care procurorii DNA cer emiterea unui nou mandat de arestare în lipsă, conform Adevărul.

 
 

 
Milionarul Sebastian Ghiţă ar fi controlat firma Asesoft Internaţional şi după anul 2012 când a fost ales deputat şi a anunţat că s-a retras din societate. Cel puţin aşa susţin procurorii DNA că reiese din mai multe convorbiri telefonice purtate de fostul deputat PSD cu vărul soţiei sale, Sorin Adrian Chirilă, unul dintre oamenii săi de încredere. De altfel, Chirilă ocupa funcţia de administrator al Asesoft Internaţional.

 

Mai multe procese verbale ale unor convorbiri telefonice interceptate între Ghiţă şi Chirilă au fost depuse la Curtea Supremă, în dosarul în care procurorii DNA cer emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele fostului deputat, conform Adevărul.

 

Este vorba de procesul în care Ghiţă este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al oraşului Ploieşti, Iulian Bădescu (PSD). Şpaga ar fi o vilă într-o zonă rezidenţială a oraşului Ploieşti, în care fostul edil locuieşte în prezent cu familia. În schimbul mitei, Bădescu ar fi dat clubului de baschet Asesoft Ploieşti, în spatele căruia se afla Ghiţă, o finanţare nerambursabilă de la bugetul local de 1.500.000 de lei. Cazul este pe rolul Curţii Supreme din iulie 2015, şi este aproape de finalizarea cercetării judecătoreşti şi de o prima sentinţă.

 

Procurorii DNA susţin că, în 2012, Ghiţă s-ar fi retras formal din toate firmele sale, circa 50 de societăţi, nu doar din Asesoft, dar că a continuat să le conducă prin intermediul unor interpuşi, rude sau prieteni. Printre aceştia, sunt enumeraţi: cumnatul lui Ghiţă, Cristian Anastasescu, vărul Sorin Adrian Chirilă, Alexandru Iacobescu şi Vlad Dumitru Iacobescu.

 

CITESTE TOT ARTICOLUL

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22