Pe aceeași temă
"Funcţia mă onorează la fel de mult ca cea pe care am deţinut-o timp de aproape 8 ani, până ieri, de decan al Facultăţii de Sociologie. Rămân în continuare profesor şi conducător de doctorat la Facultatea de Sociologie şi voi face tot ce pot în Senatul Universităţii pentru ca Universitatea să devină mai eficientă şi mai transparentă dar în special pentru ca ea să rămână primul bastion de apărare a eticii academice, a valorilor morale de care România are atâta nevoie", a scris Preda pe Facebook, ulterior numirii.
Preda a făcut parte din Consiliul General al CNATDCU care a decis în 2012 că Victor Ponta a plagiat, structură ce a fost reorganizată de Liviu Pop (ministru al Educației, în acel moment) în aceeaşi zi în care a dat acest verdict.
Comisia de Etică din Universitatea din Bucureşti a concluzionat că Ponta a plagiat în mod grosolan în teza sa de doctorat susţinută la Facultatea de Drept a Universităţii.
Marian Preda are 52 de ani şi a absolvit două facultăţi - Facultatea de Mecanică a Universităţii Politehnice Bucureşti şi ulterior Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, în cadrul căreia a urmat şi masteratul în Politici Sociale - din care 6 luni cursuri de master au fost parcurse în Cambridge, UK, potrivit CV-ului său.
În 2001 a obţinut titlul de doctor în sociologie.
Sociologul a fost pentru un an preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, baza constituirii Partidului Mişcarea Populară. Preda a demisionat din această funcţie la două zile după ce Elena Udrea a câştigat şefia partidului.
***
Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis pe 29 iunie 2012 ca lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat.
In aceeasi zi, ministrul interimar al Educatiei Liviu Pop a schimbat componenta si regulamentul de functionare ale CNATDCU, astfel incat Consiliul nu mai are atributii in a stabili daca o teza de doctorat este sau nu plagiat.
Pe 19 iulie 2012, Consiliul National de Etica din subordinea Ministerului Educatiei decidea ca Victor Ponta nu a plagiat. Componenta CNE a fost schimbata din temelii de fostul ministru Liviu Pop chiar inainte de a se pronunta in cazul Ioan Mang.
In cazul tezei de doctor s-a autosesizat si Universitatea din Bucuresti, care a concluzionat pe 20 iulie 2012 ca Victor Ponta a plagiat.