Pe aceeași temă
Plenul Camerei Deputatilor urmeaza sa dea, luni, votul pe mai multe cereri ale DNA care o privesc pe Elena Udrea si care vizeaza incuviintarea urmaririi penale si arestarea preventiva in doua dosare, Gala Bute si Microsoft, relateaza ziare.com
Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a avizat favorabil, duminica, cererile de incuviintare a arestarii si solicitarile de incepere a urmaririi penale in cazul deputatului Elena Udrea, iar rapoartele pentru aceste cereri vor fi dezbatute si votate luni in plen de deputati.
"Am avut practic cinci voturi de dat astazi. Am avut patru solicitari, una dintre ele avand doua capete, doua solicitari in interiorul ei", a spus presedintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciuca.
Comisia Juridica a dat aviz favorabil pentru inceperea urmaririi penale fata de unele fapte in dosarul Gala Bute cu 20 voturi "pentru", un vot anulat si o abtinere. Potrivit lui Bogdan Ciuca, din cei 26 de membri ai comisiei au fost prezenti 22.
CITITI SI: Florian Coldea, directorul interimar al SRI, audiat in Comisia de control din Parlament
La cea de a doua solicitare, tot in dosarul Gala Bute, care vizeaza masura arestarii - deputatii juristi au dat un raport favorabil cu 17 voturi "pentru", trei "impotriva" si doua voturi anulate. 22 de deputati si-au exprimat votul.
Pentru cea de-a treia cerere vizand dosarul Microsoft, prin care se solicita inceperea urmaririi penale, Comisia Juridica a dat aviz favorabil cu 21 voturi "pentru" si o abtinere.
Ultima solicitare, in interiorul careia existau de fapt alte doua solicitari, viza incuviintarea retinerii si arestarii in cazul deputatului Elena Udrea si a primit din partea deputatilor 18 voturi "pentru", doua impotriva si doua abtineri, iar a doua cerere, care viza arestarea, a primit 16 voturi "pentru", patru "impotriva" si doua abtineri.
Un alt raport pe o cerere de incuviintare a urmaririi penale a fost dat saptamana trecuta de Comisia Juridica. Si acesta va intra la votul din plen de luni.