Somajul tinerilor in centrul viitoarei campanii electorale

Dinu Dragomirescu | 04.04.2006

Pe aceeași temă

Franta este de peste doua luni victima unei noi agitatii sociale care isi are ori­gi­nea, de data aceasta, in refuzul de ca­tre "strada" al unui text de lege adoptat la initiativa primului ministru si al carui obiectiv declarat era reducerea somajului in randurile tinerilor de pana la 26 de ani. In ultimele zile, crizei sociale i s-a adaugat una politica.

In grupa de varsta cuprinsa intre 15 si 24 de ani, ponderea francezilor aflati efec­tiv pe piata fortei de munca reprezinta pu­tin peste 30%, restul, adica majoritatea, aflân­du-se înca pe bancile scolilor si fa­cultatilor. O mare parte dintre tinerii pre­zenti pe piata muncii au parasit de tim­pu­riu sistemul scolar si sunt necalificati sau au un nivel de calificare scazut. Desi po­sesorii de diplome de bacalaureat sau chiar universitare au si ei dificultati din ce in ce mai mari de a gasi un loc de munca, ris­cul de somaj pentru un tanar fara ca­li­fi­care este de trei ori mai ridicat decat pentru un tanar de aceeasi varsta cu o di­plo­ma in buzunar.

 

O oferta inadecvata cererii

 

 Un handicap suplimentar este, dupa Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, faptul ca in Fran­ta costul muncii necalificate (salariul mi­nim plus contributiile patronale) se numara printre cele mai ridicate din tarile in­dustrializate (Le Monde, 31 martie 2006).

Ca urmare a tuturor acestor cauze, in Franta, la patru ani dupa terminarea stu­dii­lor, rata somajului atinge 30% in randul ti­nerilor care nu au decat bacalaureatul si 45% in cazul celor care nu au absolvit de­cat scoala elementara, fata de 11% in randul tinerilor care au urmat studii post­li­ceale.

 Inainte de a reusi sa gaseasca un loc de munca stabil, tinerii sunt nevoiti sa recurga la diverse stagii putin platite (atunci cand sunt, pentru ca foarte adesea sta­giile sunt neremunerate), la diverse pos­turi create artificial, dar fara nici un de­buseu, sau la contracte pe o durata de­terminata. Intervalul de timp dintre mo­men­tul intrarii unui tanar pe piata muncii si cel in care el obtine un contract pe du­ra­ta nedeterminata s-a prelungit acum in medie la 8-11 ani (Les Echos, 14 mar­tie 2006). Intr-un context diferit, de cres­tere economica mult mai rapida, ge­neratia parintilor lor nu era nevoita sa astepte atat de mult pentru a depasi sta­rea de precaritate. Aparitia unei piete a muncii cu doua viteze, una protejata, cea a salariatilor care au depasit prima ti­nerete, si alta mult mai putin protejata, re­prezentata de o buna parte a tinerilor, a de­venit o sursa de frustrare si de conflict in­tergenerational.

Dificultati crescande la angajare in­­tampina nu numai tinerii care, din diverse mo­tive, au parasit de timpuriu sistemul de in­vatamant, ci si cei care au terminat liceul, ca si multi absolventi ai invatamantului su­pe­rior, din cauza inadaptarii pregatirii lor la cerintele pietei muncii.

 Astazi, aproape 70% dintre tinerii dintr-o clasa de varsta au bacalaureatul, fata de numai 5% in 1950 si 18% la sfarsitul ani­lor 60. Ideea de "a aduce 80% dintr-o generatie de tineri la bacalaureat a fost, desigur, o idee generoasa. A avea mun­citori calificati care sunt absolventi de liceu, deci instruiti si cultivati, in­­tr-o societate in care progresul teh­nic cere din ce in ce mai multe cu­nos­tinte nu inseamna ca pregatim vii­torul? Dupa 20 de ani, trebuie sa re­cunoastem ca aceasta strategie nu a dat rezultatele scontate. Detinatorii di­plo­mei de bacalaureat nu vor sa devina mun­citori. Selectia se face inca din faza colegiului pe baza cunostintelor teo­retice. Caile tehnologice si mai ales cele profesionale sunt devalorizate si in­trarea in ele este rareori rezultatul unei alegeri. In acest timp, avem locuri de munca neocupate in constructii, in industria constructoare de masini, in ho­te­luri si restaurante, in atelierele de re­paratii, in sectorul mestesugaresc...", constata Claude Allègre, fost ministru so­cia­list al Invatamantului (Le Monde, 1 aprilie 2006).

 Solutia preconizata de autor ar fi dez­voltarea invatamantului profesional in­te­grat cu stagii remunerate in intreprinderi, pentru a-i motiva pe tineri si a descuraja in­treprinderile sa inlocuiasca cu stagii ne­re­munerate posturi de salariati, "asa cum se intampla acum prea adesea".  Iar in in­vatamantul general ar trebui dezvoltata pre­darea cunostintelor cu finalitati prac­ti­ce, cum ar fi utilizarea unor date statistice ele­mentare sau elaborarea unor proiecte, sus­tine autorul citat.

 

Inflatie de diplome

 

"Tinerii care continua cu studii uni­ver­sitare (si care reprezinta acum mai mult de jumatate dintr-o clasa de var­sta) dobândesc desigur o cultura ge­ne­rala - din pacate, prea generala! -, dar nu o formatie profesionalizata, mai ales in stiintele umane", releva Claude Allègre (LExpress, 23 martie 2006). "Totusi, ei aspira la un serviciu co­respunzator nivelului diplomei lor. Li se ofera posturi inferioare, pe care le accepta de nevoie, revoltati insa fata de ceea ce ei considera ca este o ne­dreptate". In ultimii 30 de ani, numarul stu­dentilor francezi a crescut de opt ori, fara ca invatamantul superior sa dispuna de mijloace financiare pe masura si fara ca el sa se adapteze cererii de pe piata mun­cii. Pe locuitor, Franta aloca pentru in­­va­ta­man­tul superior de 2,5 ori mai putine fon­duri decat Statele Unite. In plus, ea este una dintre rarele tari in care un student il costa pe contribuabil mai putin decat un licean sau un elev de colegiu.

 Dar nu numai de resurse suplimentare este nevoie, ci si de mai mult pragmatism, sustine fostul ministru socialist. "Sistemul ultraliberal, atat de criticat altminteri, functioneaza din plin in universitatile franceze. Fiecare filiera este libera, in­ ea se inscrie cine vrea, indiferent da­­ca are sau nu o pregatire prealabila adap­tata, fara limita de numar, adesea fara cea mai mica corespondenta cu ofer­ta de locuri de munca. Studentii apa­ra acest sistem in numele libertatii de optiune. Iar profesorii profita de el, atragandu-i pe studenti fara sa le pe­se de debusee. Or, daca aceasta prac­tica era acceptabila cand Franta nu­ma­ra 200.000 de studenti si o rata a so­majului de 3%, ea nu mai este azi, cand exista 2 milioane de studenti si un so­maj de 10%", trage semnalul de alarma fos­tul ministru socialist al Invatamantului. Deocamdata, aproape jumatate dintre tineri abandoneaza studiile dupa primul an universitar, iar unul din doi absolventi este condamnat sa ocupe un serviciu care nu are nici o legatura cu pregatirea sa uni­ver­sitara. La fel cum inflatia monetara de­preciaza moneda, tot asa inflatia uni­ver­sitara devalorizeaza diplomele si ii declaseaza pe titulari, democratizarea sis­temului fiind numai aparenta, releva so­cioloaga Marie Durut-Bellat, autoarea cartii Linflation scolaire, aparuta in edi­tura Seuil.

 Pentru meseriile tehnice, care necesita ade­sea un an sau doi de adaptare, sustine Jean-Paul Nodier, presedintele Symop, un sindicat de intreprinderi tehnologice, "ade­varata problema nu este contractul de munca, ci lipsa candidatilor, in vre­me ce tot mai multi ingineri vor iesi la pensie in anii urmatori. Vina este a unui sistem educativ care nu pune su­fi­cient in valoare meseriile tehnice" (Les Echos, 29 martie 2006).

 

Flexibilitate, dar cata?

 

 In sfarsit, o alta sursa de precaritate pare sa o constituie in Franta rigiditatea mai mare a pietei muncii, comparativ cu alte tari industrializate. Incertitudinile pri­­vind costul licentierii unui salariat ce po­seda un contract de munca pe durata ne­determinata, decurgand din lungimea pro­ce­durilor administrative si din recursul la jus­titie, mult mai frecvent in Franta decat in alte tari, incita intreprinderile, mai ales pe cele mici si mijlocii, sa fie foarte prudente cand este vorba sa angajeze personal cu acest tip de contract. Ele prefera sa recurga la alte tipuri de contracte, cum ar fi cele pe durata determinata, deturnandu-le de la menirea lor initiala. "La sfarsitul anilor 90, 70% din recrutarile de personal se faceau cu contracte alternative. Aceas­ta confuzie a responsabilitatilor a con­tri­buit in mare masura la dezvoltarea pre­caritatii", sustine Jean-Philippe Cotis, eco­nomistul sef al OCDE (Le Monde, 31 mar­tie 2006).

 Reamintind ca definirea dreptului muncii ramane de competenta tarilor mem­bre, presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barrosso, releva ca "tarile care dispun de un nivel ridicat de fle­xi­bilitate beneficiaza de un grad mai ri­dicat de ocupare a fortei de munca" (Le Figaro, 23 martie 2006).

O parte din stanga spectrului politic fran­cez a inceput sa recunoasca necesitatea unei flexibilitati sporite in materie de an­ga­jare si de concediere, cu conditia de a oferi tuturor garantii suplimentare.

Rapoarte comandate oficial si de o se­rie de oameni politici de stanga, dar si de dreapta, precum ministrul de Interne, Nicolas Sarkozy, sau Pierre Méhaignerie, pre­sedintele Comisiei de finante a Adu­narii Nationale, s-au pronuntat pentru un contract de munca unic si impotriva di­fe­ren­tierii lui pe categorii de varsta.

Promovarea de catre primul ministru, Do­minique de Villepin, sub pretextul ur­gentei combaterii somajului tinerilor, a con­tractului de munca de prima angajare des­tinat exclusiv tinerilor in varsta de pana la 26 de ani, a fost perceputa de acestia ca o stigmatizare, dar si ca o oficializare a precaritatii respectivei categorii de popu­latie. Precaritate preexistenta, dupa cum am incercat sa aratam.

 

Absenta dialogului

 

Respingerea contractului de prima an­ga­jare, devenit text de lege promulgat de presedintele Chirac pentru a nu fi totusi aplicat inainte de a fi modificat, tine insa si de metoda folosita de primul ministru. Do­minique de Villepin nu s-a consultat ina­in­tea adoptarii textului nici cu sindicatele si nici cu patronatul. Desigur, nu este cert ca sindicatele ar fi fost gata sa ajunga la un acord privind acest text, dar parerea lor merita sa fie auzita inainte de luarea de­ciziei, sustin expertii in relatii sociale. Nu este chiar de mirare ca acum, dupa ce legea in cauza a fost promulgata, ele res­ping chemarea la un dialog pe tema ei, ce­rand pur si simplu retragerea textului, desi acesta a fost golit de orice continut.

Dialogul cu sindicatele, dar si cu ti­ne­retul era cu atat mai necesar, cu cat Franta ramane o tara centralizata, in care se asteapta totul de la stat, in care un salariat din patru lucreaza in sectorul pu­blic, cu garantiile de rigoare, in care o buna parte dintre tineri viseaza tocmai din acest motiv sa devina salariati publici. O tara in care sondajele indica faptul ca nu­mai 36% din populatie este favorabila eco­nomiei de piata, fata de 65% dintre ger­mani si 74% dintre chinezi, in care se aude o puternica retorica antimondialista si chiar antieuropeana, atunci cand este vorba de a pune pe seama autoritatilor de la Bruxelles anumite masuri mai putin populare.

Exista temerea ca acceptarea unui con­tract pe durata nedeterminata, dar cu o durata de proba de doi ani si fara a explica salariatului concediat mo­ti­vul pentru care este concediat, ar des­chi­de usa unei precarizari generale a con­trac­te­lor de munca. Teama se mentine si dupa anuntarea de catre seful statului a pro­punerilor de remaniere a legii, chiar in mo­men­tul in care ea era promulgata.

Renuntarea la formula contractului de prima angajare, cel putin in forma in care a fost el promulgat, nu va reduce pre­caritatea situatiei tineretului, in ciuda in­cercarilor de recuperare politica a mis­ca­rii sociale.

Intre timp, cu o cota de incredere re­du­sa la 20%, presedintele Jacques Chirac afi­seaza acum cea mai slaba performanta intre presedintii celei de cincea republici (Le Figaro Magazine, 1 aprilie 2006).

In afara riscului ca in zilele si sap­ta­manile urmatoare evenimentele sa iasa de sub controlul sindicatelor si al au­toritatilor, exista si riscul ca guvernul fran­cez rezultat din alegerile legislative din 2007 sa ezite mult inainte de a deschide noi santiere de reforma. Este clar insa ca, prin miscarea lor, manifestantii au impins pro­blematica tineretului in centrul viitoarei cam­panii pentru alegerile prezidentiale, pro­gramate si ele in 2007. Chiar daca, asa cum reamintesc de fiecare data analistii po­litici, promisiunile candidatilor nu ii an­ga­jeaza decat pe cei care ii asculta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22