Pe aceeași temă
Conform celui mai recent sondaj, PSD se menține pe primul loc la intențiile de vot pentru alegerile europarlamentare cu 27,8%, urmat de PNL cu 26,7%.
Pe locurile următoare se clasează USR cu 10%, ALDE cu 9,2% și PLUS cu 7%. Sondajul a fost efectuat în perioada ianuarie februarie, deci înainte de finalizarea negocierilor dintre USR și PLUS de a participa pe liste comune la alegeri în cadrul Alianței 2020.
Ar mai depăși pragul electoral Pro România, care este cotată cu 6,6% din intenția de vot, și UDMR care ar obține 5,1%. Pentru PMP și-au exprimat intenția de vot doar 4,4% dintre respondenți, în timp ce 1,5% au ales PNȚCD și 0,8% DEMOS.
Potrivit sondajului, comparativ cu luna noiembrie 2018, procentele cu care este cotat PSD rămân aproape neschimbate (27,4% în noiembrie, față de 27,6% în ianuarie – februarie), în timp ce PNL câștigă 2,6 puncte procentuale (p.p.) din intenția de vot. Celelalte partide nu înregistrează evoluții majore.
Însă, comparativ cu iulie 2017, PSD a scăzut aproape 20 puncte procentuale, în urmă cu doi ani fiind cotat cu 44,7% la intențiile de vot. În același interval, PNL a înregistrat o creștere de doar 0,5 puncte procentuale. Partidele care au profitat însă cel mai mult de pierderile PSD au fost USR (+5 p.p.), ALDE (+2 p.p. ), MRÎ / PLUS (+4 p.p.), Pro România (+6 p.p.).
Autorii sondajului precizează că opțiunile de vot publicate în cadrul acestui studiu sociologic reflectă opiniile alegătorilor raportate la un eșantion reprezentativ de aproape 55% din populația cu drept de vot rezidentă în România. La alegerile europarlamentare din luna mai 2019, intenția de vot va fi influențată suplimentar de numeroși factori precum activitatea partidelor politice, evenimente de impact pe agenda publică, lista finală de candidați pe care o va prezenta fiecare partid, prezența efectivă la urne în ziua votului sau volumul voturilor din afara țării.
Sondajul Inscop Research a fost realizat în perioada 21 ianuarie – 5 februarie 2019, la comanda Fundației Konrad Adenauer pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Volumul eșantionaului, de tip multi-stratificat, probabilistic, a fost de 1080 persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
Sondajul electoral poate fi consultat aici: Sondaj de opinie la nivel național