Sondaj marca USL. Public-Affairs sustine ca prezenta la vot va depasi 50% dintre cei inscrisi pe liste

Fara Autor | 27.07.2012

Pe aceeași temă

 

Un sondaj Public-Affairs transmis de Agerpres si preluat de mass-media sustine, astazi, ca peste jumătate dintre românii cu drept de vot se vor prezenta la urne la referendumul din 29 iulie, iar mai mult de 65% vor vota pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Public-Affairs afirma ca sondajul a fost realizat pe 24-26 iulie.

Codrin Scutaru, cel care figureaza ca „Senior Partner“ al firmei de comunicare Public-Affairs, este un apropiat al USL-ului, consilier al guvernelor Nastase si Tariceanu.

Pe 18 ianuarie, presa transmitea informatia ca Sorin Oprescu punea 123.000 de euro în buzunarul unei firme, din banii Primăriei, ca să îl scoată bine într-un sondaj.

 

"Acest studiu a fost realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române", sustinea atunci primarul general, Sorin Oprescu.

În realitate însă – arata la acea data realitatea.net - , banii s-au dus catre o firmă privată. „Conform Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, contractul pentru "Servicii de consultanţă pentru elaborarea unui studiu cu privire la problemele de interes municipal" a fost atribuit de Primăria Capitalei firmei SC SCUTARU STRATEGIC CONSULTING SRL. Firma este deţinută de Codrin Scutaru, consilier în guvernul Năstase şi Tăriceanu“.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22