Pe aceeași temă
Un sondaj de opinie realizat de Operations Research (firma de sondare detinuta de Dan Voiculescu) il da pe Victor Ponta favorit in cursa prezidentiala, cu 45% din voturi. Ponta ar fi urmat de Klaus Iohannis (PNL) – 26% si de liderul Fortei Civice, Mihai-Razvan Ungureanu (13%), informeaza Agerpres.
Reprezentantul PMP, Cristian Diaconescu, ar obține 5% din voturi, 4% — Dan Diaconescu, 3% — liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, 2% — președintele UDMR, Kelemen Hunor, în timp ce 2% dintre cei chestionați ar opta pentru un alt candidat.
În situația în care în turul al doilea al alegerilor prezidențiale ar intra Victor Ponta și Klaus Iohannis scorul ar fi de 59% la 41%, iar în cazul Victor Ponta — Mihai-Răzvan Ungureanu 61% la 39%.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, — 58%, europarlamentarul Mircea Diaconu — 42% și premierul Victor Ponta — 41% se află în topul încrederii, potrivit sondajului.
Conform cercetării, cei trei sunt urmați de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, cu 39%, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și liderul interimar al PNL, Klaus Iohannis, cu câte 36%, președintele FC, Mihai-Răzvan Ungureanu, cu 27%, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu 23%, președintele PDL, Vasile Blaga, cu 20%, președintele Traian Băsescu cu 19%, senatorul Crin Antonescu cu 15%, președintele PMP, Elena Udrea, cu 13%, prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, cu 11%.
Pe de altă parte, mai mult de jumătate dintre cei chestionați consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Astfel, 54% sunt de părere că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită în momentul de față, iar 38% într-o direcție bună, în timp ce 8% nu știu sau nu răspund.
În privința sloganurilor de campanie folosite la euroalegeri majoritatea românilor nu știu ce partide le-au folosit. Cel mai inspirat slogan este considerat "Mândri că suntem români" (44%), urmat de "Ridicăm România" (15%), "Europa în fiecare casă" (13%), "Eurocampioni la fapte" (6%).
De asemenea, sondajul relevă că 57% dintre cei chestionați sunt total împotriva afirmației că ideea PMP de a-l implica pe Traian Băsescu drept principal susținător a fost una potrivită, 45% împotriva afirmației că ideea PNL de a folosi simbolistica Ligii Campionilor în campania electorală a fost una potrivită, în timp ce 47% sunt total de acord că ideea PSD de a susține o campanie cu motive populare și cu mesaj despre mândria de a fi român a fost una foarte potrivită.
Potrivit sondajului, 37% dintre subiecți sunt total de acord că Victor Ponta trebuie să devină candidatul PSD-UNPR-PC la Președinție, 37% sunt total împotrivă ca partidele de dreapta conduse de Vasile Blaga și Elena Udrea să se unească la loc, 41% sunt total de acord că Traian Băsescu este un mai mare rău pentru România decât PSD, iar 42% că senatorul Călin Popescu-Tăriceanu trebuie să preia conducerea PNL.
Sondajul OR — Challenging Insights a fost realizat la nivel național, prin metoda CATI, în perioada 5-10 iunie și a cuprins 1.100 de interviuri. Eroarea tolerată este de 3%, la un nivel de probabilitate de 95%.
Operations Research – mostenitorul CCSB, detinut de Voiculescu
CCSB a fost acuzat de manipularea darelor din sondaje. In iunie 2013, Mihai Motoc, fost director general al CCSB până în luna ianuarie, declara ca Voiculescu îi cerea să modifice rezultatele unor sondaje efectuate de institut. Motoc a relatat că Voiculescu a încercat de cel puţin 5-6 ori să-l convingă să modifice datele unor sondaje, prima tentativă având loc în 2007.
Cu doar o zi inainte de sfirsitul campaniei electorale, Operations Research a facut un sondaj din care reiesea ca alianta PSD-UNPR-PC va obtine 45%, urmată de PNL cu 15%, PMP şi PDL, ambele cu 10%. UDMR ar urma să aibă 6%, în timp ce PPDD şi FC s-ar situa sub prag, cu 3-4%.
La referendumul din 2012 pentru demiterea presedintelui, Operations Research a facut un exit-poll care arata ca prezenta la vot a fost de peste 52%, referendumul urmind sa fie validat. In realitate, prezenta a fost sub 50%.