Pe aceeași temă
Replica lui Șora
Dragi prieteni,
firește că nu mă supăr!
Nici nu te poți supăra pe dumnealui pentru asemenea copilării.
Mai mult decât atât: „Să mori tu?“ nu e același lucru cu „Să mori tu!“
Forma interogativă este o formă familiară și drăguță, adesea folosită de copii; uneori, în cazul celor foarte mici, cu pronunția „Să moli tu?“. Iar această formă interogativă nu înseamnă nimic altceva decât „Vorbești serios?“ sau „Pe cuvântul tău?“.
Este, așadar, o diferență – ontologică! – între cele două intonații: interogativă și exclamativă.
Deci, da, să mol eu…
Aș vrea, totuși, să precizez că ar fi fost, poate, mai util pentru publicul televiziunii Digi24 un comentariu legat de recentele plecări (?), destituiri (?) ale unor jurnaliști din redacție. Rezultă ele dintr-o nouă viziune editorială a postului?
Ar fi fost binevenit un comentariu legat de îngrijorările colegilor de la G4Media*. Sunt, oare, aceste îngrijorări întemeiate? Iată o întrebare legitimă, pe care și-o pun mulți oameni, zilele acestea, în contextul „cartelizării televiziunilor de știri“ (ca să folosesc expresia jurnalistului Dan Tăpălagă).
Pe scurt: ar fi fost, cred, mai demne de atenție aceste temeri privind evoluția postului, decât răstălmăcirea bietelor mele rânduri, amputate tocmai de ideea principală, și anume că:
orice încurajare a discursului mincinos al Puterii nu este un semn de „imparțialitate“, de „echidistanță“ jurnalistică (obligatorii într-o societate funcțională, cu reperele bine așezate și anticorpi dinamici față de orice derapaj al Puterii), ci înseamnă – de facto – complicitate. Complicitate cu jaful, cu prostia răuvoitoare, cu incompetența, cu hoția și corupția care distrug România. Încurajându-le și legitimându-le, dându-le o platformă de exprimare, devii – inevitabil – complice.
Ei bine, sunt oameni (600.000, titra chiar postul Digi24, în urmă cu doi ani) care nu au uitat pentru ce au ieșit și ies în continuare să protesteze în stradă. Sunt oameni cărora încă le pasă în ce direcție o va lua această țară. Le PASĂ în adevăratul sens al verbului, nu doar sub forma declarației pur retorice, emisă de pe un fotoliu, acasă ori într-o redacție.
Merită să ieși în stradă și să protestezi când AltăÎntrebare sau un succesor de-al acestuia dă ordonanțe pentru a-i scăpa pe hoți și a măcelări Justiția?
Merită. Căci nu poți sta indiferent în fața atacului asupra statului de drept.
Merită să te uiți la un post de televiziune care face din AltăÎntrebare un invitat respectabil, un politican credibil și… inocent?
Nu merită.
O redacție luminată ar trebui să înțeleagă, întâi de toate, că invitarea în platou a groparilor României, a celor din pricina cărora mii de oameni protestează de mai bine de doi ani în stradă, precum și poziția ghiocel în fața acestor persoane nu reprezintă un lucru anodin, mai ales în contextul tensionat, disfuncțional și viciat pe care îl trăiește, astăzi, țara. Tocmai dimpotrivă: reprezintă, așa cum aminteam anterior, o formă de complicitate cu răul aflat la putere. Mai devreme sau mai târziu, publicul inteligent și responsabil sancționează – pe bună dreptate (sau, altfel spus, pe merit!) – complicitățile și abdicările postului respectiv: pur și simplu renunțând să-i mai acorde vreo atenție și căutând în altă parte surse credibile de informare.
Știu, a venit primăvara… A ieșit soarele, au apărut și ghioceii…
Dar țara arde, oameni buni! Iar în fața borfașilor ajunși la cârma României nu poți sta ghiocel! Dacă – în mod real, cu adevărat – îți pasă.
Mihai Șora
București, 8 martie 2019
P.S. În textul meu atât de comentat, am folosit cuvântul LOCUTOR („locutor nativ“ – i.e. cel care, în principiu, înțelege fără alte explicații suplimentare ori note de subsol expresiile uzuale ale unei limbi).
Nu era vorba, așadar, de LOCUITOR, cum a spus, în repetate rânduri, domnul jurnalist.
Pentru corectitudine, „i“–ul acela abuziv merită să dispară. Ba chiar trebuie.
Am făcut, alăturat, și un desen: ca să fie și mai limpede.
Comentarii 4
Andy Pora - 03-09-2019
Doar 3 comentarii progressiste? Asa ceva??? Ce o sa creada venerabila mumie basinoasa stalinista?
RăspundeIsoscel - 03-09-2019
Inamplarile cu Mircea Badea si cu C.T.Popescu mi-au amintit de o poezie a lui George Cosbuc: Lordul John ! Fiind acesti doi domni, ca si lordul John , "cam intr-o ureche", si-au gasit fiecare nasul ! Si acum nu le ramane decat sa-si incalce fiecare martoaga si sa-si vada de alte ispravi mai "de succes", vorba Vioricai !
Răspundeemil - 03-09-2019
CTP pozeaza in caine rau ce nu doreste sa fie aruncat la tomberonul Digi24 de Prelipceanu precum Patraru.
RăspundeIsoscel - 03-08-2019
In Adevarul apare si desenul pe care Domnul Mihai Sora l-a facut pentru nesimtitul, si iata semidoctului, CTP . Am urmarit diatriba individului in care si-a revarsat tot ce are el semnificativ: infatuare, badaranie, otrava si ...deloc surprinzator slugarnicie ! In afara de gobianismul acelei invective "Sa mori tu " intai cu ! si apoi cu ? , ii spune adresantului absent insulta suprema, dupa mintea lui de gandac, "strabunicule "! Ca sa nu mai vorbresc de calculele stupide cu miile de angajati ai postului digi 24 pe care Domnul Sora i-ar vrea concediati daca a spus ca tv-ul respectiv al trebui" sa dispara "! Si la sfarsit linguselile la adresa digi 24 care ar fi intruchiparea perfectiunii in materie ! Or , vede oricine ca , de ex, jurnalista care ia interviuri 1-1 in parlament aduce in permanenta un latrau psd-ist sau ald-ist alturi de un novice din opozitie si il lasa pe primul sa latre cat si cum doreste fara nici o interventie si doar zambindu-i a scuza cand ii mai da cuvantul si celuilalt. Iar derpajele de la subiect, in stilul obijnuit Zoana, Tupardel, Rdaulescu, Iordache ...sunt ceva curent, ca si la invitatii in studio. CTP-ul s-a facut de cacao ! A suferit un ko din partea Maestrul Mihail Sora comparabil cu cel incasat de cretinul Mircea Badea de la profesionsitul cu care Mirciulica a vrut sa se masoare ! P.S. Si cu aceasta ocazie, cel putin pentru mine, digi 24 a disparut putin ! Macar cand va fi CTP-ul acolo !
Răspunde