Sorin Blejnar, audiat la DNA într-un dosar privind insolvența Realitatea Media

D.g. | 10.02.2014

Pe aceeași temă

Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat luni la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul privind insolvența Realitatea Media, informeaza Agerpres.

Până în prezent, mai multe persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar, printre care deputatul PSD Marius Manolache, sindicalistul Liviu Luca, Maricel Păcuraru, asociat al lui Cozmin Gușă, și Fabian Schwartzenberg, fratele lui Elan Schwartzenberg.

De asemenea, au fost puse sub acuzare trei companii, SC Realitatea Media SA, SC Strategies-Research-Investments SRL și Rovigo SPRL.

Potrivit DNA, în cursul anilor 2011 și 2012, învinuiții — aparent acționari majoritari sau acționari minoritari — au derulat acțiuni infracționale pentru influențarea deciziilor în cadrul procedurii insolvenței, în mod direct sau prin persoane fizice ori juridice interpuse, în scopul influențării deciziilor referitoare la SC 'Realitatea Media' SA și preluării controlului asupra acesteia.

"Scopul urmărit de fiecare dintre învinuiții din cauză a fost asigurarea controlului asupra deciziilor luate în cursul procedurii insolvenței, astfel încât să înscrie o sumă cât mai mare în tabelul creanțelor care determina schimbarea componenței Comitetului Creditorilor al societății aflate în insolvență și a numărului de membri", susțin procurorii.

DNA precizează că demersurile infracționale au fost derulate pe două paliere.

"Pe un palier, demersurile infracționale au fost derulate de un învinuit care, deși avea doar calitatea de persoană interpusă, s-a erijat în patron și a solicitat intrarea în insolvență. Apoi, folosindu-se de persoane juridice ori fizice interpuse, s-a erijat în creditor al SC 'Realitatea Media' SA și, sub pretextul finanțării acesteia, prin mărirea succesivă a creanței (prin înscrieri de contracte de cesiune ori facturi fictive în contabilitate), a urmărit să se înscrie în tabelul definitiv al creanțelor cu 52% din totalul creanțelor și a urmărit înstrăinarea mărcilor Realitatea Media. Potrivit probelor administrate, suma inițială de 5.000.000 euro folosită pentru creditarea SC 'Realitatea Media' SA provenea din evaziune fiscală sau din contracte fictive de împrumut", arată DNA.

Sursa citată menționează că, pe un alt palier, demersurile infracționale au fost derulate și de alte persoane — acționari minoritari — care, în complicitate cu persoane fizice și persoane juridice, au falsificat, prin antedatare, contracte de cesiune iar prin interpuși au înregistrat modificări fictive ale structurii acționariatului pe care le-au depus la Oficiul Registrului Comerțului. Faptele au fost desfășurate în același scop al obținerii unor foloase bănești.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22