Pe aceeași temă
UPDATE: "Organizația Județeană PNL Sibiu se delimitează de declarațiile domnului Ilieșiu. PNL Sibiu este alături de domnul președinte și domnul prim-vicepreședinte", a spus seful organizatiei PNL Sibiu, Mircea Cazan.
Liderul PNL Sibiu a subliniat că organizația sa îi susține pe președintele Crin Antonescu și prim-vicepreședintele Klaus Iohannis, în timp ce senatorul de Sibiu, Sorin Ilieșiu a anunțat că îl susține pe Călin Popescu Tăriceanu.
Senatorul PNL Sorin Ilieșiu propune, într-o scrisoare deschisă adresată membrilor de partid, ca președintele partidului Crin Antonescu să facă un pas înapoi, iar încrederea să îi fie acordată lui Călin Popescu Tăriceanu, informeaza Agerpres.
"Propun organizarea urgentă a unui congres extraordinar al Partidului Național Liberal care să decidă rămânerea partidului nostru la guvernare și participarea acestuia în cadrul Uniunii Social Liberale atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele prezidențiale, astfel încât viitorul președinte al României sau viitorul prim-ministru să fie dat de Partidul Național Liberal. Cred că acestea vor deveni posibile doar dacă domnul Crin Antonescu va face un pas înapoi și doar dacă îi vom acorda încrederea noastră domnului Călin Popescu Tăriceanu, cel care a fost Prim-Ministru al României în perioada de maximă bunăstare a românilor din ultimii 70 de ani. Am convingerea că Uniunea Social-Liberală reprezintă singura soluție pentru România în următorii ani", se arată în scrisoarea deschisă a senatorului PNL de Sibiu, remisă marți AGERPRES.
Potrivit acestuia, datorită guvernării Uniunii Social-Liberale România este în prezent țara cu cea mai mare creștere economică din întreaga Uniune Europeană.
"Suntem un partid național și nu avem voie să punem între paranteze interesul național. Ar fi păcat să-l sacrificăm din cauza unor ambiții minore. Nu avem dreptul să împiedicăm mersul ascendent al României și bunăstarea românilor, din cauza indisponibilității pentru un dialog constructiv în cadrul USL astfel încât România să iasă din actuala criză politică, artificial creată. Pe bună dreptate, cei care și-au pus încrederea în noi s-au săturat de scandalul politic interminabil în care ne complacem. Din respect față de electoratul care a votat Uniunea Social-Liberală în proporție atât de mare, trebuie să punem punct acestui mod de a face politică", se arată în scrisoarea lui Ilieșiu.
La randul sau, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că îşi va pune funcţia "pe masa" conducerii partidului, marţi, când are loc şedinţa BPN al partidului, el arătând că totdeauna, simbolic, mandatul său a fost "pe masă", informeaza Mediafax.
Liderul PNL a declarat, într-o emisiune a postului B1 Tv, că îşi va pune marţi funcţia de preşedinte al PNL "pe masă, din nou, a câta oară", iar cu acest prilej se va clarifica poziţia PNL în ceea ce priveşte negocierile din USL şi situaţia guvernării.
Antonescu a fost întrebat dacă personal crede că membrii PNL ar fi dispuşi să se retragă din funcţiile publice şi să accepte ieşirea de la guvernare.
"Eu am convingerea că un număr copleşitor dintre liderii naţionali ai PNL (...) au această putere. Pe ce îmi bazez această afirmaţie? Pe faptul că au mai făcut-o", a răspuns liderul PNL.
El a precizat că au fost cazuri în care au plecat "vreo cinci oameni" şi este posibil şi în prezent să fie "vreo cinci oameni" care pleacă din PNL pentru a rămâne la guvernare, "dar nu mai mulţi".
"Există o presiune extraordinară în acest moment, o presiune din partea PSD şi a Guvernului în ansamblu, asupra acestui PNL. Sunt presiuni la care acest PNL va rezista şi va ieşi întărit, pentru că aşa a rezistat în toată această perioadă", a mai afirmat Antonescu.