Pe aceeași temă
Mîndruțescu a recunoscut că a luat mită 569.000 de euro de la reprezentanții unor firme interesate să se înscrie la licitații organizate de diverse instituții de stat, potrivit DNA. În schimbul banilor, el s-ar fi angajat să pună la dispoziție oferte de preț avantajoase ale produselor Oracle astfel încât respectivele firme să poată să se înscrie și să participe la licitațiile publice de care erau interesate. Procurorii cer 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru omul de afaceri. Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis la Tribunalul București, care va lua decizia finală.
Aceste licitații vizau atribuirea unor contracte publice de instituții precum Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).
Comunicatul integral al DNA:
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 660/VIII/3 din 8 august 2019, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupţiei au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, la data faptei director general al filialei din Romania a unei companii multinaționale din domeniul IT, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (șapte acte materiale).
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În calitatea menționată, inculpatul ar fi pretins și ulterior ar fi primit suma totală de 569.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul care erau interesate să se înscrie la licitații organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat. În schimbul banilor, inculpatul, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, s-ar fi angajat să pună la dispoziție oferte de preț avantajoase ale produselor comercializate de filiala din România a companiei multinaționale (în special licențe IT), astfel încât, cu aceste produse, respectivele firme să poată să se înscrie și să participe la licitațiile publice de care erau interesate. Aceste licitații vizau atribuirea unor contracte publice de instituții precum Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).
Licitațiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziția de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse și aplicații software și servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea și adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitațiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic și mentenanță.
Suma totală de 569.413 euro ar fi fost pretinsă și primită de inculpat, cu titlu de mită, în șapte situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013.
Banii au fost primiți fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăți controlate de inculpat.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei sau a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din circumscripția în care locuiește.
În vederea confiscării speciale în echivalent în lei a sumei care a făcut obiectul infracțiunii de luare de mită, respectiv a sumei toate de 569.413 euro, în cursul urmăririi penale s-a indisponibilizat suma totală de 2.812.892 lei (2.613.000 lei pusă la dispoziție de inculpat și 199.892 lei rezultată din popriri) .
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București, cu propunerea de confiscare specială a sumei totale de 569.413 euro.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.