Sorin Oprescu despre candidatura lui Antonescu: Poporul PSD, după cârâieli, NU va susţine un candidat PNL

Fara Autor | 20.10.2013

Pe aceeași temă

Fost PSD-ist, primarul general Sorin Oprescu nu-l creditează pe prietenul său, Crin Antonescu, cu prea multe şanse să obţină voturile şi sprijinul PSD la alegerile prezidenţiale din 2014. În ceea ce îl priveşte, primarul Capitalei ezită, deocamdată, să aleagă, ipotetic, între Crin Antonescu şi Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni şi spune că "în acest moment" nu se gândeşte ca, personal, să candideze încă o dată.

Întrebat, într-un interviu la "După 20 de ani" transmis pe Gândul.info şi pe StirileProTV.ro, dacă "poporul PSD", alături de care susţine că a rămas, l-ar vota pe Antonescu la prezidenţiale în 2014, Oprescu a răspuns convins: "Nu, după cârâieli, nu". Explicaţia fostului lider PSD Bucureşti este legată de relaţiile tensionate din USL în filiale. "Nu vine din seva lui, ci din cauza relaţiilor judeţene. Eram pe Niţu Vasile. Trec prin faţa PSD şi îi văd pe consilierii locali, pe care îi cunosc. Lângă, la vreo 15 metri e sediul PDL. Acolo se îndreptau PDL plus liberalii. Întreb şi eu: "Bă, voi nu faceţi şedinţele împreună". Cică "Nu, nu, nu"", s-a amuzat Oprescu, dând slabe şanse viitorului USL.

Primarul s-a eschivat inclusiv în privinţa votului pe care îl va da el la alegerile prezidenţiale. "Mi-a fost sprijin, mă onorează cu prietenia lui, n-o să uit cum s-a aşezat la alegerile din 2008 în faţă şi nu era comod. Am ţinut minte şi am încercat să îmi iau revanşa în sensul de a fi prezent când s-a ales ca senator. Cred eu că până la urmă lucrurile vor avea aceeaşi continuitate. I-aş vota pe toţi. Ce sunt toţi pe aceeaşi funcţie?", a ezitat el să-şi asume ferm un vot pro-Antonescu.

Oprescu nu vrea, în acest moment, să facă nici alegerea ipotetică între Antonescu şi Ponta. "E mai greu de ales. Nu m-am gândit. N-are sens să mai bag şi eu dihonie", a spus el, fără a exclude ambele candidaturi, alături de cea a guvernatorului BNR, "marele vrăjitor" Mugur Isărescu.

Cât despre propria candidatură, Primarul General susţine că nu este, în prezent, o opţiune. "Încerc să merg înainte, stau şi eu şi mă uit în ţară, dreapta nu e conturată, stânga îşi are şi ea problemele ei - n-au ţinut coaliţiile, în general. În acest moment nu-mi trece prin cap (candidatura, n.red.) Dumneavoastră ştiţi ce veţi face mâine?", s-a eschivat el, evitând să nege ferm acaestă posibilitate.

Sursa: Gandul

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22