Pe aceeași temă
Fostul primar al Bucureştiului rămâne liber în Grecia, potrivit Antena 3.
Sorin Oprescu (70 de ani) a primit pe 13 mai verdictul final în dosarul de corupție în care era judecat.
Instanța de la Curtea de Apel București l-a condamnat pe Sorin Oprescu la 10 ani și 8 luni de închisoare. Pedeapsa a fost dublată față de condamnarea pe fond, când a primit 5 ani și 4 luni de închisoare.
Sentința a venit după ce fostul edil al Capitalei a părăsit țara.
Sorin Oprescu a fost prins în Grecia și arestat în vederea extrădării. Într-un final, instanța a decis să îl elibereze pe cauțiune.
Fostul edil a trebuit să plătească o cauțiune de 5.000 de euro și a fost obligat să se prezinte la poliţie de două ori pe lună.
În maximum 40 de zile, judecătorii din Atena ar fi trebuit să decidă dacă îl trimit sau nu pe Sorin Oprescu în România, însă această perioadă a expirat pe 10 iulie.
Pe 13 mai, Sorin Oprescu a fost găsit vinovat de corupție în dosarul în care este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie. Fostul primar general al Capitalei a plecat din România înainte să fie anunțată sentința finală în dosarul în care era acuzat de fapte de corupție. Oprescu, a fost arestat pe 17 mai, în Grecia, la patru zile după ce a fost dat în urmărire după condamnarea definitivă.