Pe aceeași temă
Judecătorii care au dispus scoaterea Sorinei Pintea din arest sunt Risantea Găgescu, care a achitat-o pe Mariana Rarinca în procesul de șantaj la adresa Liviei Stanciu, și Corina Cornelia Mîndrilă.
Vineri dimineață, fostul ministru al Sănătății a fost dusă din arestul Poliției fără cătușe în fața instanței.
După dispunerea arestării preventive pentru 30 zile s-a declanșat scandalul Pintea pentru că a fost transportată la spital și la un consult medical, în cătușe, ceea ce a declanșat o campanie de presă împotriva condițiilor în care sunt deținuți cei arestați preventiv.
Sorina Pintea, arestată pentru luare de mită, nu se încadrează printre excepţiile de a nu fi încătuşată din regulamentul MAI privind organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă din 9 februarie 2018, a explicat joi ministrul de Interne, Marcel Vela și polițiștii nu au făcut decât să respecte legea.
Procurorii DNA o acuză pe Sorina Pintea că ar fi luat 120.000 lei printr-un intermediar pentru „proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială. Suma ar fi reprezentat a doua tranșă din suma totală, fostul ministru al Sănătății din Cabinetul Dăncilă încasând anterior suma de 10.000 euro, conform DNA.
Avocaţii Sorinei Pintea au depus o plângere în care reclamă că poliţiştii care asigurau escorta fostului ministru au bruscat-o la intrarea în spital. Ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri, că a cerut şefului Poliţiei Române să înceapă o anchetă în cazul Sorinei Pintea.
Ancheta vizează modul în care au acționat poliţiştii care au asigurat transportul fostului ministru de la arestul central, la policlinica MAI.
La finalul procesului, avocatul Sorinei Pintea, Viorel Mocanu, fost agent guvernamental al Romaniei la CEDO, numit in vremea lui Liviu Dragnea, a explicat ca clienta sa „in mod ferm neaga acuzatia ce ii este adusa, este vorba de o singura acuzatie, si evident ca s-a decelat si s-a solicitat inlaturarea mai multor mijloace de proba ca fiind obtinute in mod nelegal si chiar si acel flagrant."
Viorel Mocanu mai spune ca Sorina Pintea poate manca in acest moment doar prin perfuzie, din cauza problemelor medicale.
Ionut Pintea, fiul Sorinei Pintea, a fost prezent și el de dimineata la Curtea de Apel Bucuresti sa o sustina. El a spus ca a vorbit in aceasta saptamana cu mama sa: „Mi-a spus ca este bine, ca este in regula, ca este tratata corespunzator.”
„Nu s-a plans niciodata ca are nevoie de bani. Noi traiam simplu, ca orice alta familie de conditie medie din Romania. Eu muncesc la o companie privata. Traim normal, ca orice familie normala,” a sustinut Ionut Pintea.
Potrivit acestuia, Sorina Pintea i-a transmis ca este bine si ca asteapta sa vina acasa