Pe aceeași temă
Libertatea a publicat duminică înregistrarea unei discuții între Sorina Pintea și reprezentanții Asociației victimelor de la Colectiv în care ministrul sănătății afirmă că a fost mustrată de fostul ministru Nicolae Bănicioiu și de secretarul de stat Raed Arafat că a predat magistraților documentele privind transferul în străinătate al răniților de la Colectiv fără să-i anunțe și pe ei.
Întrebată de jurnaliștii de la Libertatea, Sorina Pintea a negat că ar fi declarat acest lucru, fără să știe că de fapt discuția a fost înregistrată. La rândul lui și Raed Arafat a negat că i-ar fi reproșat așa ceva ministrului.
„Vă rog eu frumos să nu-mi mai spuneți de documente că și așa mi-a reproșat și Bănicioiu și Arafat că am dat documente la instanță fără să-i anunț!”, se aude spunând Pintea în înregistrarea difuzată de Libertatea, în contextul discuției despre documentele referitoare la transportul răniților în străinătate și la faptul că nu există mențiuni referitoare la infecțiile nosocomiale.
Ulterior, ministrul Sănătății a negat că ar fi afirmat așa ceva:
„Nu am spus așa ceva. Nici Nicolae Bănicioiu, nici Raed Arafat nu au venit la mine. În general, reproșurile trec pe lângă mine. Nu am discutat așa ceva cu grupul Colectiv, dar am discutat despre problema transferurilor în străinătate ale marilor arși”, le-a spus Pintea jurnaliștilor de la Libertatea.
Înregistrarea a fost făcută de către cei din delegația cu care ministrul s-a întâlnit în 4 octombrie, la sediul ministerului, tocmai pentru ca și ceilalți reprezentanți ai victimelor din Colectiv să afle conținutul discuțiilor. Când au auzit fraza referitoare la Bănicioiu și Arafat, au considerat-o de interes public și au depus înregistrarea la Parchet.
Contactat de Libertatea, Arafat a negat că i-ar fi reproșat ceva ministrului legat de documentele privind răniții din Colectiv.
La scurt timp după publicarea materialului, șeful DSU Raed Arafat a scris pe Facebook că a fost constactat de ziariști.
„Am trimis un mesaj doamnei ministru să o întreb ce știe de acest subiect, iar răspunsul a fost instantaneu «Doamne fereste!» și a continuat cu alte mesaje prin care a negat că ar fi zis așa ceva, dar și faptul că așa ceva s-ar fi întâmplat menționând că ce mi se întâmplă mie în perioada asta este «nedrept». L-am întrebat pe jurnalist de ce nu o sună pe dânsa să o întrebe și a spus că el o va suna și pe dânsa, iar eu am confirmat că nu am făcut așa ceva și că răspunsul este categoric nu”, afirmă Raed Arafat.
„Totusi, astăzi dimineață am auzit înregistrarea realizată de cei aflați în discuție cu ea atunci, unde doamna Pintea spune că eu i-aș fi reproșat de ce a dat documente la instanță fără să mă întrebe. Din nou subliniez faptul că nu am reproșat așa ceva dânsei și nu am amintire de orice discuție unde să reproșez de ce a trimis documente instanței. În consecință, solicit doamnei ministru Pintea să clarifice public această situație în cel mai scurt timp posibil”, spune secretarul de stat.