Pe aceeași temă
Deși medicii și familia spun că acesta a murit de Covid-19, Șoșoacă respinge argumentele și cere o anchetă, transmite Antena 3.
„Având în vedere bătaia de joc a sistemului să îl facă victimă COVID, pe actele lui a scris că e mort din cauza Sars CoV-2. Am intervenit câţiva prieteni şi în urma faptului că ni s-a comunicat de la spital şi actele medicale, ni s-a spus că ultimul test pentru depistarea COVID din 6 ianuarie e negativ, la fel şi în 8 decembrie. Ulterior, s-a făcut bine, a avut alte probleme, o pneumonie. Nu a vrut să vină la spital din cauza sistemului şi a murit exact în acest sistem. Formulăm plângere penală, solicităm autopsie. Îmi pare rău pentru familie, dar să se facă anchetă în acest caz”, a spus Şoşoacă, la Parchetul General.
Actorul Bogdan Stanoevici a murit săptămâna trecută în spital după infectarea cu noul coronavirus. El a fost un aprig contestatar al obligativității purtării măștii și al măsurilor de precauție, participând și la un miting în luna mai anul trecut.
Comentarii 4
Cristian-Tiberiu Florea - 01-17-2021
Vă amintiți? Aceeași reacție au avut-o românii verzi față de decizia rudelor de a-l incinera pe Sergiu Nicolaescu. Proteste, scandal, „a fost un bun român, ba chiar creștin-ortodox”... Astfel de măsuri nu se iau fără instrucțiuni exprese din partea celor care aleg acest mod de a proceda cu propriul corp după moarte. Dar te pui cu cei care știu ei mai bine ce trebuie făcut cu „maele dispărut”?
RăspundeCyprien - 01-17-2021
Sunt mandru ca sunt iesean, dar nu intotdeauna. Cum poate Iasul sa dea numai personage sinistre : Sosoaca, Toader etc. Trist, f trist.
RăspundeNagy Viktor - 01-17-2021
Doamna cu pricina vrea un nou serial: Elodia alias Bogdan S. (Scenariul și regia: doamna senator și avocat și negaționist/ă.) Nu se poate mai mult respect pentru cel defunct?
RăspundeEmil - 01-17-2021
Trag de el ca hienele de leș.
Răspunde