Pe aceeași temă
Comisia de cultură a Senatului a avizat miercuri câteva dintre propunerile făcute de ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, pentru conducerea filialelor din străinătate ale Institutului Cultural Român. Astfel, au fost avizați miercuri Bogdan Mihai Popescu (ICR Stockholm), Doina Marian (ICR Paris), Claudiu Florian (director adjunct ICR Londra), Dragoș Niță (ICR Istanbul), Martin Salamon (Tel Aviv) și Adriana Pietrareanu (Bruxelles).
Printre numirile propuse de Ministerul Culturii se numără Andreea Dogariu, soția senatorului PSD Eugen Dogariu, acum angajată la Direcția de Protecția Copilului Timiș, propusă ca adjunctă la ICR Budapesta.
Alte numiri controversate sunt Catinca Nistor, fiica fostului conducător mason Stelian Nistor, și fostul parlamentar PDL Cezar Preda, specializat în afaceri cu deșeuri, propus ca adjunct la ICR Paris.
Andreea Dogariu este soția senatorului PSD de Timiș Eugen Dogariu. Ea lucrează acum la Protecția Copilului (DGASPC) Timiș și a fost propusă de Lucian Romașcanu (PSD) ca director adjunct la ICR Budapesta.
Întrebat de reporterul G4Media ce o recomandă pe soția sa pentru acest post, senatorul PSD Eugen Dogariu a declarat că ”soția mea e specialistă în comunicare, a lucrat în presă multă vreme. La DGASPC ea nu se ocupă de partea socială, ci de comunicare și de proiectele europene”.
CV-ul său oficial arată că Andreea Dogariu este inspector superior la DGASPC Timiș din 2019.
Înainte a lucrat ca manager de proiecte la mai multe firme locale, având printre atribuții și coordonarea activității unui hotel-restaurant, iar în perioada 2006 – 2008 a fost redactor-șef la Inform Media.
Catinca Maria Nistor, propusă ca adjunctă la ICR Londra, este fiica actorului Stelian Nistor, fost lider al Lojei Masonice de rit scoțian, potrivit publicației Cultura la Dubă.
Stelian Nistor și soția sa sunt nașii de cununie ai PSD-istului Valeriu Zgonea.
Catinca Nistor a fost timp de aproximativ un an director interimar al Teatrului Bulandra, în mandatul primarului Gabriela Firea.
Ea a fost dată afară după un protest public al actorilor de la Bulandra și, ulterior, trimisă în judecată de noua conducere interimară pentru că și-ar fi atribuit sume de bani necuvenite, potrivit Cultura la Dubă.
În primă instanță, pe 19 septembrie 2021, Tribunalul București a decis să anuleze contractele încheiate pe drepturi de autor și a obligat-o pe pârâtă să returneze teatrului aproape 7000 de euro.
Decizia nu este definitivă.
Cezar Preda, inginer metalugist trimis la ICR Paris. Contactat de G4Media în urmă cu două săptămâni, Cezar Preda recunoaște că le-a spus celor din PNL care i-au făcut propunerea că ”va fi o problemă”, dar contraatacă tăios.
”Există în mediul nostru cultural o anumită bulă, un anumit cocon, care nu privește cu ochi buni nimic din afară.”
În vârstă de 63 de ani, Preda are diplomă de inginer în profilul metalurgie – specializarea turnătorie de la Institutul Politehnic Bucureşti și de economist de la Academia de Studii Economice – Centrul Teritorial Buzău, localitatea de domiciliu.
Deține un doctorat în ştiinţe inginereşti, obținut de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, în 2010.
Între 1997 și 2003 a fost director general al firmelor publice de salubritate din Buzău și București, din 2004 până în 2020 fiind deputat PD, PDL și PNL.
Ionuț Vulpescu, deputat PSD și fost ministru al Culturii, a criticat dur propunerile pentru filialele din străinătate ale ICR.
”Institutul Cultural Român nu trebuie să fie un loc de refugiere pentru rentieri politici. Și nu este nici o agenție de turism, care să trimită în vacanță, prin marile capitale culturale ale lumii, slujitori fideli ai partidelor politice. Acest turism cultural sfidează însuși scopul și rațiunea de a exista a acestei instituții. Care a devenit, de multe ori, indiferent de filială, un pachet de recompense. Faptul că pe unii îi recomandă, vorba scenariilor comediilor românești, „vocea și talentul” de a fi fideli cuiva și necunoscători în ceva, a devenit noul standard de recrutare a reprezentanților ICR”, a spus Ionuț Vulpescu într-o declarație de presă.
Și deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, a criticat numirile de la ICR, spunând că ”ICR pare să devină un leș politic din care se înfruptă partidele, când el ar trebui, și ar putea, să fie un far al diplomației culturale și al promovării României în lume”.
Lista completă a propunerilor făcute de Ministerul Culturii, potrivit informațiilor G4Media:
– Andreea Dincă, director ICR Viena
– Andreea Dogariu, director adjunct ICR Budapesta
– Doina Maria, director ICR Paris – reînnoire mandat
– Cristian Niculescu, director ICR Berlin
– Adrian Pietrăreanu, director adjunct ICR Bruxelles – reînnoire mandat
– Bogdan – Mihai Popescu, director ICR Stockholm – reînnoire mandat
– Cezar Preda, director adjunct ICR Paris
– Martin Ladislau Salamon, director ICR Tel Aviv – reînnoire mandat
– Liviu Țăranu, director ICR Beijing
– Claudiu Mihai Florina, director adjunct ICR Londra
– Dragoș Tiberiu Niță, director ICR Istanbul
– Catinca Maria Nistor, director adjunct ICR Londra