Pe aceeași temă
Hidroelectrica ar fi pierdut peste 350 de milioane de lei daca ar fi fost incheiat contractul cu Energon Power&Gas si, in plus, o astfel de tranzactie ar fi creat terenul potrivit pentru vechii "baieti destepti" care cer in instanta daune de 1,6 miliarde de lei in urma denuntarii contractelor in perioada de insolventa a companiei producatoare de energie. Aceste informatii apar intr-o inregistare obtinuta de HotNews a sedintei Consiliului de Supraveghere (CS) din 22 octombrie in care s-au discutat, pe un ton foarte aprins, atat elementele acestui contract, cat si o propunere de demitere a fostului director Eugen Bradean care a cerut incheierea unei astfel de tranzactii. Reamintim ca pe 23 octombrie, la o zi dupa aceasta sedinta a CS, directorul Eugen Bradean si un membru al consiliului de supraveghere, Ioan Mihaila, au fost retinuti in cazul unui dosar de mita in valoare de 1,4 milioane euro pentru incheierea unui contract cu Energon de aproape 263 milioane euro, scrie HotNews.ro.
Din inregistrare mai apar informatii interesante despre problemele Hidroelectrica, despre cum se incheie contractele pe piata energiei electrice si despre posibile presiuni ale ALRO pentru reducerea pretului.
Disputa pe tema vanzarii energiei pe bursa: "Toti isi fac tranzactiile pe sub masa"
CITESTE SI: SPAGA la HIDROELECTRICA: Fostul director al SRI Virgil Magureanu si fiul lui Virgil Ardelean, audiati la DNA
Hidroelectrica vinde cu foarte mare greutate energie electrica, o cauza fiind costurile extrem de mari. Cel putin asa reiese din inregistrarea sedinte CS din 22 octombrie la care au participat toti cei 7 membri de atunci: Remus Borza (presedinte), Remus Vulpescu (fostul administrator special, actual director de cabinet al ministrului finantelor), Oana Truta (reprezentant al Fondului Proprietatea), Ioan Mihaila (un apropiat si consilier al ministrului Constantin Nita), Mihai Adrian Grosan, director in Ministerul Dezvoltarii si Administratiei Publice, Elena Popescu, din partea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) si Gabriela Sandu (OPSPI). La nivelul statelor UE, costul mediu de productie a energiei hidro este de 12,8 euro/MWh ora, "in timp ce noi o producem cu 40 euro", afirma Remus Borza, conform inregistrarii. Acesta il acuza pe Eugen Bradean, director de furnizare in acel moment, ca nu stie sa vanda energie, ca a reusit sa incheie contracte doar pentru 1 TWh in 2014 pe OPCOM, la pretul de 178 de lei/MWh, sub media de 183 lei/MWh inregistrata in 2013. "La un pret sub 170 de lei/MWh, nu mai facem profit", spunea Borza. Acesta afirma ca el incurajeaza contactarea de catre Hidroelectrica a unor consumatori eligibili, in genul Dacia, pentru incheierea unor contracte directe. Aici urmeaza un dialog interesant intre Remus Borza si Oana Truta. "V-am incurajat sa contactati consumatorii elgibili (...), aici nu aveti nicio retinere din parea mea sa incheiati contracte directe (...)Avem oferte, darr nu le-ati dat curs", spunea Borza. O astfel de propunere a fost respinsa, insa, de reprezentanta Fondului Proprietatea, Oana Truta, care considera ca toata energia trebuie vanduta competitiv si transparent. "De aceea s-a facut platforma de tranzactionare pentru consumatori mari", a adaugat Truta. "Dar care s-a dovedit a nu fi operationala", a precizat, la randul sau, Borza. Replica Oanei Truta nu a intarziat sa apara: Pentru ca toti isi fac tranzactiile pe sub masa".
CITESTE SI: Fostul director al Hidroelectrica, Eugen Brădean, audiat la DNA
- Eugen Bradean: Alro a venit sa ceara un pret mai mic, amenintand practic, si urmand sa viziteze si oamenii superiori ierarhic noua
Practic, asa a inceput discutia despre contractul cu Energon care a doua zi avea sa starneasca un imens scandal in urma retinerii lui Bradean si Mihaila. In acest context, Remus Borza a pus in discutie propunerea lui Bradean de vanzare a 7 milioane MWh catre firma Energon Power&Gas, la pretul de 165 lei/MWh, cu tot cu componenta de transport Tg. Inainte de a-si expune puntul de vedere in favoarea acestui contract, Bradean i-a informat pe membrii CS ca propunerea sa tocmai a fost respinsa de Directoratul companiei, singurul care a votat pentru fiind el. "Eu, oricum, cred ca este o tranzactie buna, ofera predictibilitate", a continuat Bradean. Pentru sustinerea pozitiei sale, Bradean a prezentat drept argument faptul ca pe piata centralizata a contractelor bilaterale (PCCB) de pe OPCOM sunt anuate o serie de licitatii la preturi de peste 170 lei/MWh. Potrivit lui Bradean, "doar daca sunt tranzatii deal" se pot incheia contracte cu pret de peste 170 lei/MWh. In cazul contractului cu Energon, marja de profit ar fi fost de 40%, in conditiie in care costul de productie de care stie este de 125 lei/MWh, sustinea Bradean. Borza ii explica faptul ca pretul de productie este de 138 lei/MWh "fara financiare". "Sunt 36 milioane euro pe care ii dam in fecare an pe dobanzi", a mai spus Borza. Acesta a precizat ca nu vrea 40% profitabilitate, ci "100%, 80%, 41%". In acest context, Bradean le-a spus membrilor CS ca pana si Alro a inceput sa faca presiuni pentru reducerea pretului la energie. "Alro a venit sa ceara un pret mai mic, amenintand practic, si urmand sa viziteze si oamenii superiori ierarhic noua", a spus Bradean. Borza a spus ca in acest moment pretul energiei catre Alro este 183 lei/MWh. "Ei nu vor sa mai accepte nici 160 de lei/MWh, lucru pe care l-au avansat si forurilor ierarhice", a precizat Bradean. Reamintim ca Hidroelectrica a acceptat in 2012 sa mearga in continuare cu un contract cu producatorul de aluminiu Alro, urmand sa expire abia in 2018. Bradean nu se lasa si incearca sa convinga in continuare ca nu se mai vinde energie pe OPCOM. "Pretul este de 177 lei acum, in cadere in continuare cu tranzactii anuale. Sunt tranzactii deal in care partile s-au inteles asupra acelui pret". In acest context este amintita o relatie contractuala intre Complexul Energetic Oltenia si traderul de energie Tinmar.
Articol integral si material audio pe HotNews.ro
CITESTE SI:
Omul de afaceri Rares Criste, audiat la DNA in dosarul `Mită la Hidroelectrica`
Omul de afaceri Rareş Criste - administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticorupţie, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica - a venit in 4 noiembrie la DNA, pentru a fi audiat în dosarul de mită în care au fost arestaţi Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă.
Criste, administrator al firmei Energon Power & Gas din Cluj, a fost citat să se prezinte în faţa anchetatorilor.
Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean - director de trading la Hidroelectrica - şi a lui Ioan Mihaila - fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Nita-, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.
Decizia a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis definitiv menţinerea măsurii preventive.
Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.
Potrivit DNA, în octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, i-a promis unui membru în acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.