Spionarea şefei DNA: Ron Weiner, condamnat la doi ani şi opt luni cu suspendare

E.b. | 26.01.2017

Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, joi, condamnarea lui Ron Weiner (foto - primul din stânga) la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, în dosarul Black Cube, după ce a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de israelian cu procurorii DIICOT, pentru că a recunoscut toate faptele de care a fost acuzat, printre care şi accesarea ilegală a adreselor de e-mail ale unor apropiaţi ai procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Pe aceeași temă

  

 

Instanţa a admis astfel apelurile declarate de DIICOT şi de Ron Weiner, după ce, în 29 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti respinsese acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispusese trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea urmăririi penale.

 

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au desfiinţat decizia Tribunalului şi, în rejudecare, au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de DIICOT şi de Ron Weiner, după acesta a recunoscut toate faptele pentru care a fost pus sub acuzare, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, fals informatic şi violarea secretului corespondenţei, persoanele vătămate în cauză fiind Eduard Kovesi, fostul soţ al procurorului-şef al DNA, Liliana Sabău şi Fusea Sorin, conform News.ro.

 

Ron Weiner a primit pentru fiecare dintre faptele de care este acuzat pedepse între o lună şi jumătate şi un an. La pedeapsa cea mai grea, instanţa a adăugat un sport de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un an şi opt luni de închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de doi ani şi opt luni de închisoare şi dispunând suspendarea executării acesteia sub supraveghere pe o durată de trei ani.

 

Instanţa a mai dispus ca timp de trei ani Ron Weiner să nu comunice cu victimele Eduard Kovesi, Liliana Sabău şi Fusea Sorin sau cu membri de familie ai acestora şi să nu se apropie de aceştia.

 

În perioada suspendării executării pedepsei, Ron Weiner trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti în zilele stabilite prin programul de supraveghere şi să frecventeze un program de reintegrare socială.

 

Ron Weiner este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 Bucureşti, pentru activităţi de întreţinere, gospodărire şi recondiţionare mobilier sau la Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare Bucureşti, unde se va ocupa de dezasamblarea şi sortarea componentelor electronice şi electrice.

 

Din pedeapsa lui Weiner va fi scăzută perioada în care a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv din 3 aprilie 2016 până în 8 septembrie 2016.

 

În dosarul „Black Cube”, un alt judecător de la Tribunalul Bucureşti a acceptat, în 16 noiembrie 2016, acordul de recunoaştere a vinovăţiei pentru complicele lui Ron Weiner, israelianul David Geclowicz, şi l-a condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare.

 

Procurorii DIICOT continua cercetările în dosarul “Black Cube” faţă de fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi Yossi Barkshtein, angajat al firmei israeliene de investigaţii.  

 

Pe numele lui Barkshtein a fost emis din 8 august un mandat de arestare preventivă în lipsă, iar Daniel Dragomir a stat în arest preventive din 14 septembrie până în 29 decembrie 2016, când a fost plasat în arest la domiciliu în urma unei decizii definitive a instanţei.

 

Potrivit procurorilor DIICOT, Daniel Dragomir ar fi luat legătura cu un reprezentant al companiei israeliene Black Cube, căruia i-a spus că vrea denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea lui în judecată de către DNA, cerând demararea operaţiunii "Tornado”.  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22