Spitale COVID, monitorizate de Avocatul Poporului printr-un mecanism anti-tortură

Redactia | 11.06.2020

Spitalele din linia întâi, dar și mai multe unități medicale de suport au primit o notificare din partea Avocatului Poporului că sunt monitorizate "prin mandatul de mecanism național anti-tortură”.

Pe aceeași temă

Documentul Avocatului Poporului, AICI

Spitalele sunt informate că sunt monitorizate "prin mandatul de mecanism național de prevenție a torturii".

Unităților medicale vizate li se cere să trimită documente privind numărul de pacienți, datele fiecăruia dintre ei și modul în care au fost tratați.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că "se va informa dacă din punct de vedere legal este vreun suport pentru ce se întâmplă acum".

De asemenea, unitățile medicale sunt îndemnate să afișeze pliante speciale în spațiile de circulație în care cetățenii și angajații sunt informați că acel spital este monitorizat prin acest mecanism național, iar managerilor de spital li se explică faptul că sunt asimilate spitalele cu centre de detenție.


"Din punctul de vedere al chirurgului nu pot înțelege cum spitalul devine un centru de detenție, cum tratamentul aplicat este o tortură, cum cei care s-au luptat trei luni de zile cu virusul și au salvat vieți par a suporta o anchetă. Din punctul de vedere al ministrului Sănătății mă voi informa dacă din punct de vedere legal este vreun suport pentru ce se întâmplă acum. Nu este normal ca după o perioadă grea vine cineva să îți pună un stigmat de centru de detenție, iar tratamentul sub suportul torturii. Asta am înțeles. Vreau să consult un jurist, un drept internațional să văd ce convenție poate transforma un spital într-un centru de detenție, iar tratamentul în tortură, iar noi acum trebuie să combatem acea tortură. Vreau ca unitățile sanitare să tragă un semnal de alarmă către Ministerul Sănătății. Nu am primit sesizări de rele tratamente. Au fost solicitări ale pacienților asimptomatici de a fi externați, dar de tratament agresiv nu am avut.

Nu am văzut condiții de rele tratamente, în schimb am văzut doctori cu mâinile goale care salvau pacienți, am văzut secții întregi, terapii întregi care nu s-au gândit că poate peste două luni cineva va veni să ceară niște documente pentru a evidenția o tortură ", a declarat ministrul Tătaru.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22