Pe aceeași temă
Doina Federovici (PSD), președintele Consiliului Județean Botoșani, l-a numit în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” pe Angel Iulian Călin (56 de ani). El are zero experiență în domeniul sănătății. A terminat liceul ca lăcătuș mecanic, apoi a făcut un curs de contabilitate și a terminat facultatea de management la 41 de ani, a dezvăluit în exclusivitate G4Media în 17 iulie.
O tânără însărcinată în 13 săptămâni şi mamă a trei copii a murit, după o noapte de spitalizare, în condiţiile în care sarcina i se oprise din evoluţie. Presa locală a publicat, sâmbătă, mesaje trimise de tânăra femeie atât medicului curant cât şi celui de gardă, în care se roagă de aceştia să o chiureteze, explicând că nu mai suportă durerile.
Întrebat în 17 iulie de reporterul G4Media de ce a acceptat o funcție pentru care nu are nici o pregătire academică și profesională, Angel Iulian Călin a spus că „am o expertiză acumulată prin prisma experienței în diferite funcții”.
Chestionat în mod repetat despre cum va conduce efectiv un spital, el a spus că „în această echipă sunt specialiști cu expertiză medicală, e directorul medical și directorul de îngrijiri medicale, care și până acum au desfășurat o activitate bună. Sper sa fac față, am avut experiență în munca cu oamenii, care e cea mai importantă. Voi coagula această echipă si voi face astfel încât să păstram practicile bune și să facem pași mărunți, dar importanți”.
Numirea a fost făcută în plin scandal al azilelor din Voluntari, scandal care a demonstrat carențe majore în activitatea instituțiilor de stat.
Doina Federovici e cea care a făcut numirea, dat fiind că Spitalului Județean de Urgență, cel mai mare din județul Botoșani, funcționează în subordinea Consiliului Județean. Până la publicarea articolului, Federovici nu a răspuns la apelurile G4Media pentru a justifica numirea în această poziție a unui manager cu zero experiență.
Angel Iulian Călin a ocupat în ultimii ani și poziții politice, fiind susținut de PSD ca secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, viceprimar al orașului Săveni și director executiv adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani.
Anterior, el a fost consilier superior la AJOFM Botoșani, contabil la o fermă și lăcătuș mecanic.
El a fost numit în funcție după ce fostul manager Doina Caba a demisionat de la șefia Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”.
Context
Direcţia de Sănătate Publică Botoşani a anunţat că verificările făcute în urma decesului unei tinere însărcinate în 13 săptămâni la Spitalul Judeţean au relevat că, „între orele 00.45 – 07.35 nu au fost consemnate în foaie investigaţii, intervenţii terapeutice şi manevre de îngrijire”. Apoi starea pacientei s-a agravat brusc, a fost transferată la ATI, unde i-au fost făcute manevre de resuscitare, fără succes, relatează News.ro.
DSP Botoşani a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că inspectorii sanitari au declanşat verificări în urma decesului unei paciente la Secţia Exterioară Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, iar acestea au vizat modul în care au fost asigurate serviciile medicale.
„Reprezentanţii legali ai unităţii sanitare le-au pus la dispoziţie foaia de observaţie clinică generală a pacientei în copie, graficul de gărzi al medicilor, registrele întocmite la camera de gardă şi nota de relaţie întocmită de medicul de gardă. La data controlului, unitatea sanitară nu a pus la dispoziţia inspectorilor sanitari procedura/protocolul privind gestionarea unor astfel de cazuri. Pacienta a fost internată în data de 17.08.2023, orele 23.30 pentru «sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare». Diagnosticul stabilit la internare a fost de sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară”, a precizat DSP Botoşani.
Sursa citată a menţionat că, între orele 23.30 – 00.45, pacientei i s-au făcut investigaţii clinice şi paraclinice şi i s-a administrat tratament simptomatic. La ora 00.53, analizele de laborator au fost finalizate, aflându-se la dispoziţia medicului de gardă.
„În intervalul orar 00.45 – 07.35, nu au fost consemnate în foaie investigaţii, intervenţii terapeutice şi manevre de îngrijire. La ora 07.35, s-a consemnat agravarea bruscă a stării generale şi pacienta a fost transferată la ATI unde i s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 40 de minute fără succes, la 8.20 declarându-se decesul. Inspectorii sanitari au mai solicitat documente suplimentare de la unitatea sanitară precum note de relaţie a întregului personal, procedurile şi protocoalele terapeutice, rezultatul analizei necroptice şi alte documente necesare finalizării acţiunii de inspecţie”, a mai menţionat DSP Botoşani.
Cazul urmează a fi analizat şi în cadrul Comisiei Judeţene de Analiză Profesională a Deceselor Materne.
Comentarii 4
daedalus - 08-23-2023
Ce ne spune toarăsa cu mu(n)cii dă raspundere pă pept printr-un comunicat : "Numirea interimară, pe o perioadă determinată, .......a domnului Angel Călin a venit .....ca o necesitate ...... bazându-mă pe solida lui experiență managerială în domeniul resurselor umane acumulată în funcția de director adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, precum și a experienței administrative ca fost viceprimar al orașului Săveni și secretar de stat al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului". Adica tovarasica de nadejde reitereaza încă o dată si din nou tot pomelnicul de prisini pintru cari tovarasu' cu mu(n)ci de răspundere n-ar fi trebuit nietscheodată si cu nietzsche un chip să fie numit (ca o necesitate !!!) manager de spital. Da' nietzsche toarăsa cu mu(n)cii dă raspundere pă pept să ajungă unde a ajuns, spre binele Botşenilor (ca o plagă !!!). Băi toarăsi ! "Munca cu oamenii, e cea mai importantă." Să-i muncim dară până-i exterminăm !!!
Răspundedaedalus - 08-23-2023
Toarasu' cu mu(n)ci de raspundere (cităm din Operele Dsale mai mult decât complete : "Sper sa fac față, am avut experiență în munca cu oamenii, care e cea mai importantă. Voi coagula această echipă si voi face astfel încât să păstram practicile bune și să facem pași mărunți, dar importanți". Pâna una alta a facut dosul si, mult prea târziu, ca de obicei dupa ce au murit oameni, i s-a administrat un anticoagulant) a suspendat tura de medici (vezi felinarul CFR din postarea precedenta) si a fost "demis de onoare si cu toate onorurile" de toarăsa cu mu(n)cii dă raspundere pă pept ce l-a numit si care conduce în continuare Botşenii spre noi culmi dă victorii si nenumarate prosperitati trecute si viitoare. "Munca cu oamenii, e cea mai importantă." da'e cam obositoare, d'aia bine-ar fi sa-i mai exterminam o târa. (Sunt ferm convins ca de fapt a fost aplicat vechiul si perniciosul principiu antihipocratic: NU TE BAGA PESTE CAZUL UNUI COLEG, IARA PESTE CEL AL UNUI SEF, DOAMNE FERESTE !!!! FIECARE CU SPAGA LUI!).
RăspundeIon - 08-23-2023
Problema macelurilor din spitale nu o reprezinta pregatirea managerilor ci spagile consistente ce trebuie decartate pentru a fi bagat in seama. https://www.sebitoriale.ro/super-tare-super-tare-spaga-mea-e-cea-mai-mare/
Răspundedaedalus - 08-23-2023
Anii '50: Un impiegat CFR, tovaras de nadejde, este numit medic la o policlinica. Soseste primul pacient, un copil însotit de tatal sau. - Domnu' doctor ("tovarasu"nu era înca obligatoriu), baiatu' a înghitit o penita (mai stiti ce-i aia?). - Câti ani are? - Sapte. - Poa sa scrie cu crionu'. Urmatoru' ! // Domnu' doctor am probleme cu stomacu'. Manânc rosii, ies rosii, manânc morcovi, ies morcovi. - Manânca r......t, o sa iasa r.......t. Urmatorul. // - Domnu' doctor am o diaree cumplita ! (Doctorul scoate de sub birou un felinar CFR si începe sa-l roteasca prin fata pacientului). - Ce faceti dom' doctor ?!!! -Am oprit zeci de trenuri cu felinaru' asta si n-o sa opresc o diaree ? (Recunosc, povestea nu-i de cel mai bun gust, pardon, scuzati, bonsuar) Anul 2023, Botosani : S-a schimbat ceva ? DA : acum tovarasul de nadejde e lacatus mecanic si este sustinut de tovarasa si mai de nadejede (PSD), președinta Consiliului Județean Botoșani cu peruca "pana corbului". (Acum povestea este de cel mai delicios gust conform principiului "tovarasu' potrivit la locu' potrivit"). Astept ecarisajul .
Răspunde