Spitalul județean Arad a raportat decese COVID-19 și cu întârziere de o lună. Anchetă a DSP

Redactia | 06.05.2020

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a deschis o anchetă cu privire la raportarea întârziată a unor decese cauzate de COVID-19, fiind vizaţi medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

Pe aceeași temă

Şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că există câteva cazuri în care decesele au fost anunţate după o lună.

„Din păcate, va trebui să luăm nişte măsuri pentru a determina cadrele medicale responsabile să respecte întocmai metodologia de raportare a deceselor. Verificăm de ce s-a ajuns ca unele raportări să fie făcute atât de târziu şi vom anunţa ce măsuri sau sancţiuni vom aplica”, a spus Horea Timiş.

Între raportările întârziate se numără cazul unei femei de 83 de ani, care era confirmată cu COVID-19 din 30 martie, a murit pe 1 aprilie, dar decesul a fost făcut public doar pe 5 mai, pentru că a fost anunţat târziu de spital. De asemenea, un bărbat de 69 de ani a decedat pe 1 aprilie, dar abia pe 6 mai a fost anunţat public.

Conform DSP Arad, un medic a fost sancţionat recent cu 5.000 de lei pentru că nu a raportat la timp un deces cauzat de noul coronavirus.

Până miercuri dimineaţă, în judeţul Arad au fost înregistrate 619 cazuri de COVID-19, iar 68 de persoane, cu vârste cuprinse între 39 şi 94 de ani, au decedat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22