Pe aceeași temă
Numărul celor care trebuie să primească tratament de urgență este mai mare decât capacitatea de primire a spitalului, iar pacienții continuă să se prezinte în ultimul moment, potrivit unui mesaj pe platforma RO Vaccinare.
„Imagini de pe front: UPU Sf. Pantelimon! În momentul de față, unitățile de primiri urgențe sunt efectiv ca pe front. UPU Sf. Pantelimon are 45 de locuri, inclusiv cortul din curte, dar sunt 50 de pacienți care așteaptă. Ce așteaptă? Șanse pentru a lupta pentru propriile vieți!
18 sunt de terapie intensivă și așteaptă eliberarea unor locuri cât mai repede, iar 21 au nevoie de oxigen și așteaptă să fie transferați pe secțiile cu O2.
Da, este foarte grav ce se întâmplă! Personalul medical luptă alături de pacienți pentru dreptul acestora la viață”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook RO Vaccinare.
Potrivit mesajului, mulți dintre pacienți continuă să stea acasă și ajung în spital „în ultimul moment”, cu lipsă acută de oxigen.
„În imaginile 3 și 4: Examenul CT pulmonar al unei paciente de 71 ani, nevaccinată pe motiv că are diabet. A stat acasă o săptămână și a venit în ultimul moment. A fost adusă cu saturație de 45, “corectată” până la 74 cu 15 l de O2. PO2 normal minim admis: 70. 95% afectare pulmonară și este nefumătoare.
Vă rugăm: ascultați sfatul medicilor, nu așteptați până în ultimul moment.
Vaccinarea și respectarea măsurilor de protecție sunt singurele care ne pot ține departe de infectare și de formele severe.
Vaccinarea este ferm recomandată persoanelor vulnerabile. Consultați medicul de familie și mergeți la vaccinare”, îndeamnă centrul RO Vaccinare.