Sputnik, grup media controlat de KREMLIN, intentioneaza sa deschida birouri la Bucuresti si Chisinau

T.d. | 06.01.2015

Pe aceeași temă

Grupul media rusesc Sputnik, controlat de Kremlin, ar intentiona sa isi deschida birouri la Bucuresti si Chisinau, potrivit Mediafax care citeaza publicatia The Guardian.

Rusia a anunţat pe 10 noiembrie 2014 lansarea unui nou serviciu multimedia internaţional, Sputnik, finanţat de stat, care are drept obiectiv lupta împotriva "propagandei agresive" a Occidentului şi să ofere o "interpretare alternativă" evenimentelor din lume, după cum relata la momentul respectiv AFP.

Grupul media Sputnik face parte din Rossiya Segodnya, care, în 2013, a încorporat agenţia de presă de stat RIA Novosti şi reţeaua de radio Voice of Russia, potrivit relatărilor din presa internaţională.

Reţeaua de radio Sputnik va opera în 30 de limbi străine din anul 2015, va transmite peste 800 de ore de conţinut pe zi, iar conţinutul va fi produs în 130 de oraşe din 34 de ţări din lume.

Fiecare centru de informaţii al Sputnik va avea între 30 şi 80 de angajaţi, în timp ce o echipă extinsă de 100 de persoane va lucra în biroul din Kiev al grupului media.

"Cea mai mare parte a conţinutului (Sputnik, n.r.) va fi realizat la nivel local, de jurnalişti locali, ţinându-se cont de dezbaterile locale şi de solicitările audienţei locale", declara, la lansarea Sputnik, Dmitry Kiselyov, directorul general al grupului de media.

Autorităţile de la Moscova plănuiesc investiţii masive în dezvoltarea media în 2015, la nivel mondial. Astfel, televiziunea Russia Today a fost bugetată cu o sumă de 400 de milioane de dolari, iar o sumă de 170 de milioane de dolari va fi investită în Rossiya Segodnya, agenţia de ştiri de stat din Rusia, care include grupul Sputnik.

Sputnik News va avea centre regionale în capitale majore, precum Beijing, Washington şi Cairo, dar şi birouri în diferite alte oraşe din lume, precum Berlin, Londra, Paris, Kiev, Istanbul, dar şi Bucureşti şi Chişinău.

De altfel, potrivit site-ului oficial al Sputnik News, acest grup multimedia de ştiri are în plan să producă din 2015 conţinut în 30 de limbi, între care se numără şi limba română.

În prezent, Sputnik News are versiuni în opt limbi, între care engleză, abhază, belarusă, germană, spaniolă şi chineză.
 

RussiaToday, in online-ul romanesc

Un nou site, RussiaToday.ro, este activ de la finalul anului 2014 in Romania, fiind lansat "in versiune beta”. Site-ul are alte elemente de identitate vizuala decat site-urile RT – considerat a fi unul dintre principalele instrumente de propaganda ale Kremlinului pe plan international - ce folosesc principalele limbi de circulatie internationala.

Potriviti descrierii prezentate, site-ul este "un proiect editorial independent al carui scop este schimbarea perceptiei publice fata de Rusia din Rusia este o amenintare pentru Romania in Rusia este o oportunitate pentru Romania". Pe site se precizeaza ca "pasii urmatori vor fi print si TV".

Totusi, site-ul RussiaToday.ro contine link-uri ce trimit catre varianta internationala a site-ului RT, dar si catre “Vocea Rusiei”, doua dintre cele mai active voci ale propagandei Kremlinului la nivel international.

In septembrie, DailyBusiness.ro scria ca Dan Musetoiu, fost director in cadrul The Money Channel si unul dintre cei care semneaza pe RussiaToday.ro, a cerut la OSIM inregistrarea brandului "Russia Today". Intrebat atunci de site-ul citat daca proiectul va fi in colaborare cu televiziunea rusa, el a spus ca nu poate da mai multe detalii.

CITESTE SI:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22