SRI capătă dreptul să facă acte de urmărire penală în cazuri de siguranță națională

Laurentiu Gheorghe | 16.11.2021

SRI poate să facă acte de urmărire penală în cazuri de trădare, spionaj și terorism - cazuri speciale prevăzute de Legea siguranței naționale, în baza căreia instituția își desfășoară activitatea.

Pe aceeași temă

Deputații au votat cu o largă majoritate în favoarea „Ordonanței interceptărilor”, inițiată în mandatul de ministru al Justiției de Raluca Prună, un act normativ care a iscat controverse în 2016.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat marţi, 16 noiembrie, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal.

Este vorba despre celebra ordonanţă a interceptărilor, adoptată în 2016 de ministrul Justiţiei de la acea vreme, Raluca Prună, prin care SRI poate să facă acte de cercetare penală în condiţii speciale.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 283 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 10 abţineri.

Proiectul are ca obiect reglementarea unor măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, prin intervenţii legislative asupra acelor normative incidente în această materie, ca urmare a admiterii de către Curtea Constituţională, la data de 16 februarie 2016, prin Decizia nr.51/2016, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte sintagma „ori de alte organe specializate ale statului”.

Potrivit proiectului, SRI poate să facă acte de cercetare penală doar în condiţii speciale, în cazuri cu suspiciuni de trădare, spionaj sau terorism.

Ordonanţa 6/2016 prevede că „organele Serviciului Român de Informatii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest”.

Prin excepţie, organele Serviciului Român de Informatii pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) si (6) din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnica, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finala din Codul de procedura penală.

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a decis, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului, fără amendamente, în forma adoptată de Senat.

Ministerul Public este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea, stocarea si descoperirea informaţiilor privitoare la infracţiunile date în competenţa parchetelor, în condiţiile legii.

În plus, organele de poliţie judiciară îşi desfaşoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia.

Serviciile si organele specializate în culegerea, prelucrarea si arhivarea informatiilor au obligatia de a pune, de îndată, la dispozitia parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele şi toate informatiile, neprelucrate, detinute în legatură cu savârşirea infracţiunilor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22