Pe aceeași temă
Astfel, SRI precizează că directorul acestei instituții, Eduard Hellvig, a informat-o telefonic pe Dăncilă că toate informațiile și datele au fost transmise structurilor specializate din Ministerul de Interne.
Practic, directorul Eduard Hellvig, spune cu alte cuvinte că nu dorește ca PSD-ALDE să implice SRI în lupte partizane sau să fie inclusă în teorii ale conspirației și dorește să-și independența.
Comunicatul SRI
"Ca urmare a solicitărilor mass-media cu privire la ultimele evenimente de stradă din România, SRI face următoarele precizări:
În cursul zilei de astăzi, 11 august, directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă. În cadrul acestei discuții, directorul SRI i-a reamintit doamnei prim-ministru faptul că toate datele și informațiile deținute de SRI au fost transmise operativ structurilor MAI, inclusiv Direcției Generale Management Operațional în cadrul căreia SRI are desemnat un reprezentant.
Serviciul Român de Informații condamnă ferm orice încercare de atragere a instituției în dispute politice, organizare de proteste sau teorii ale conspirației menite să dezinformeze opinia publică cu privire la rolul și locul SRI în arhitectura de securitate a României", a transmis SRI.
Premierul Dăncilă a cerut un raport SRI cu scopul de a justifica teoria conspirației, conform căreia, violențele au fost declanșate de forțe subterane, cu implicarea partidelor de opoziție și a președintelui Klaus Iohannis.
Viorica Dăncilă a spus sâmbătă la prânz: „Rapoartele Ministerului Afacerilor de Interne arată că violențele au fost provocate gradual de către grupuri de persoane bine organizate, care au atacat forțele de ordine, instituții și au distrus bunuri publice, în scopul declanșării unui conflict între persoanele care manifestau pașnic și forțele de ordine, prin vulnerabilizarea autorității statului.
În acest moment, Guvernul așteaptă ca instituțiile abilitate să desfășoare toate anchetele necesare, astfel încât cei vinovați de acțiunile violente să fie trași la răspundere.
Totodată, premierul Viorica Dăncilă a cerut, în această dimineață, Serviciului Român de Informații un raport complet, în regim de urgență, referitor la persoanele care au pregătit și provocat violențele, precum și la modul în care au acționat instituțiile statului român cu atribuții în furnizarea de date și informații cu privire la intențiile de deturnare a acțiunilor publice de protest.”
Context: Peste 100.000 de oameni au manifestat vineri seară în Piața Victoriei împotriva guvernării PSD-ALDE. Printre manifestanți s-au aflat numeroși români care muncesc în străinătate. De asemenea au fost infiltrați huligani care au atacat forțele de ordine. Acestea au intervenit cu violenta excesiva, folosind gaze lacrimogene si tunuri cu apa.
La ora 23:00 jandarmii au primit ordin să evacueze Piața Victoriei și au atacat mulțimea cu zeci de grenade lacrimogene, fumigene și cu șnaprel. Jandarmii au continuat să-i urmărească până după miezul nopții pe protestatari pe bulevardele și străzile adiacente Pieței Victoriei.
În total, 440 de persoane, dintre care 24 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale la mitingul din Piaţa Victoriei, potrivit unei informări a ISU Bucureşti-Ilfov. De asemenea, 65 de oameni au fost transportaţi la spital, nouă dintre ei fiind jandarmi.
În timpul incidentelor doi jandarmi, bărbat și femeie, au fost prinsi de un grup de huligani și bătuți. Doi manifestanți au intervenit făcând scut în apărarea celor doi. Potrivit Jandarmeriei, femeia a fost internată cu suspiciune de fractură de coloană cervicală.