SRI va preda către CNSAS peste o mie de dosare de cadre și de dosare operative ale fostei Securități

Dora Vulcan | 17.09.2019

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a dispus trimiterea către CNSAS, în cursul zilei de miercuri, a peste 1000 de dosare de cadre și dosare operative.

Pe aceeași temă

Operațiunea are loc în cadrul calendarului stabilit între SRI și CNSAS, de predare a sute de mii de dosare ale fostei Securități până în luna noiembrie, scrie Digi 24.

”Încă 1.060 de dosare, 21 de mape,14.290 de fișe, 6.644 de role microfilm au fost predate de SRI la CNSAS”. ”Predarea arhivei fostei Securități merge până la capăt!”, a anunțat pe Twitter purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.

Predarea documentelor a inceput in 2005. In ultimul timp subiectul a fost unul fierbinte, in contextul acuzatiilor care i se aduc fostului presedinte Traian Basescu, dupa ce in aprilie SRI a trimis CNSAS cu o intarziere de 17 ani un document pe microfilm care reprezinta de fapt o semnalare a dosarului de retea pe numele lui Basescu, dosar deschis in 1973 de Securitatea din Constanta, dupa cum informeaza Radio Europa Libera.

Nu exista efectiv un angajament semnat de Traian Basescu cu Securitatea. El a fost recrutat in 1973 cand era student la Institutul de Marina, perioada in care a dat si note informative, semnate cu numele de cod "Petrov", despre doi colegi de-ai sai de la Institutul de Marina din Constanta.

Notele sunt piesele de rezistenta ale dosarului si pe baza lor a cerut CNSAS instantei sa constate calitatea de colaborator al Securitatii in cazul lui Basescu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22