Starea de alertă a fost prelungită în România cu încă 30 de zile

Laurentiu Gheorghe | 12.01.2021

În ședința extraordinară de guvern de marți s-a decis prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă la nivel național, neimpunându-se noi restricții pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

Pe aceeași temă

„Începând cu data de 13 ianuarie 2021 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată în hotărârea Executivului.

În nota de fundamentare se precizează că, deși în perioada 20 noiembrie – 29 decembrie tendința a fost descrescătoare, în ultimele 6 zile (01.01 – 06.01.2021) se înregistrează din nou o creștere a mediei zilnice a numărului de cazuri confirmate.

„În absența menținerii unor măsuri de restricție, este foarte probabilă continuarea trendului ascendent al numărului de cazuri noi. (...) Transmiterea comunitară a continuat, concluzionând că este necesară păstrarea sau chiar întărirea nivelului de conformare la măsurile de protecție sanitară de către toate categoriile de populație și restrângerea la minimum a cazurilor persoanelor care neglijează aceste măsuri”, se menționează în nota de fundamentare.

Printre altele, starea de alertă prevede menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, menținerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, menține interdicțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, etc.

Competițiile sportive se pot desfășura fără spectatori, cinematografele și instituțiile de spectacole pot fi deschise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localități este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt închise la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară.

De asemenea, se menține interdicția organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22