Stelian Negrea, exclus din AZIR. Și-ar fi însușit fraudulos banii organizației

Tudor Despina | 04.03.2016

Stelian Negrea a fost exclus din Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR), acuzat că și-ar fi însușit fraudulos o parte din banii organizației.

Pe aceeași temă

 

Orice legitimare a lui Stelian Negrea în calitatea de membru al AZIR reprezintă o uzurpare de calități, transmite Asociația.

 

“Asociația Ziariştilor Independenți din România – AZIR, Secția românească a Asociației Europene a Jurnaliştilor-AEJ, aduce la cunoştința comunității jurnalistice că Adunarea Generală şi Consiliul Director au decis să îl elimine pe Stelian Negrea din organizație pentru grave încălcări ale principiilor etice ale AZIR/AEJ, cât şi pentru fapte penale aflate în competența justiției. Astfel, orice legitimare a lui Stelian Negrea în calitatea de membru al AZIR/AEJ reprezintă uzurpare de calități. Deşi a fost apărat de AZIR-AEJ, atât el cât şi soţia sa, în numele libertăţii presei, Negrea nu s-a dovedit demn de încrederea organizaţiei ci, dimpotrivă, s-a folosit de relaţiile organizaţionale bazate pe respect şi încredere pentru a-şi spori veniturile”, potrivit unui comunicat AZIR transmis Revistei 22.

 

E vorba despre organizarea, la Sibiu, a Congresului Asosciației Europene a Jurnaliștilor (AEJ), în toamna lui 2015, ocazie cu care AZIR susține că Stelian Negrea și-ar fi însușit în mod fraudulos o parte din banii de sponsorizare a evenimentului.

 

El “a recurs la manipulări josnice înşelând buna-credință a președintei asociației și a colegilor, pentru a dirija sume către firma proprie, Gershwin s.r.l., aflându-se astfel într-o evidentă situație de incompatibilitate. De asemenea, a refuzat să restituie ştampila şi să prezinte documente justificative pentru banii cheltuiți din contul asociației”, mai transmite Asociația, precizând că l-a trimis în judecată.

 

AZIR transmite și un avertisment: “întrega comunitate media să se delimiteze de impostură şi să manifeste prudență în relația cu astfel de persoane care compromit profesia de jurnalist”.

 

Stelian Negrea respinge acuzațiile AZIR și spune că asociația trebuie să-i returneze niște bani:  

„In august 2015 ca nu aveau nici un euro pentru congresul AEJ de la Sibiu din noiembrie 2015 nu mai invocau nici un fel de matrapazlacuri ci semnau contracte de reprezentare si comision prin care erau de acord sa imi dea 10% din incasari numai sa le aduc bani pentru organizarea congresului AEJ de la Sibiu.

Dupa ce le-am adus sponsorizari de 24.800 Euro si dupa ce s-a incheiat cu succes congresul AEJ de la Sibiu din noiembrie 2015 conducerea AZIR pur si simplu nu mai recunoaste contractul de reprezentare si comision pe care au decis sa-l rezilieze unilateral”, explică Negrea cum s-a ajuns la acest conflict.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22