Stenograme din judecata lui Geoană. Mariana Negoiță către Dan Șova: Vă bateți joc de noi!

Fara Autor | 17.11.2011

  Au apărut înregistrări din timpul şedintei Comisiei de Integritate si Arbitraj a PSD, care a decis duminică, în lipsa lui Geoană, să propună excluderea din partid a acestuia. Conform înregistrărilor, judecata lui Mircea Geoană s-a făcut în grabă, motiv pentru care reprezentanta PSD București Sector 2, Mariana Negoiță, a ieșit nervoasă din sediul partidului.  

Pe aceeași temă

 

Au apărut înregistrări din timpul şedintei Comisiei de Integritate si Arbitraj a PSD, care a decis duminică, în lipsa lui Geoană, să propună excluderea din partid a acestuia. Conform înregistrărilor, judecata lui Mircea Geoană s-a făcut în grabă, motiv pentru care reprezentanta PSD București Sector 2, Mariana Negoiță, a ieșit nervoasă din sediul partidului.
 
La scurt timp după terminarea ședinței, Mariana Negoiță, a ieșit din sediului partidului acuzând decizii grosolane.
 
"Tot ce s-a întâmplat e o mascaradă pusă la punct de Ponta cu Şova . S-a încheiat şedinta comisiei cu propunerea să fie exclus. S-a și votat, totul era foarte bine pregătit", a declarat ea, citată de Adevărul.
 
Înregstrările au fost difuzate, miercuri seară, la postul de televiziune B1 TV, potrivit Adevărul.
 
Dan Șova, liderul comisiei: Noi avem hotărârea BPN în legătură cu încălcarea de către Mircea Geoană a hotărârii BPN de luni, 7 noiembrie. Aș vrea să precizăm din start, înainte să începem altă discuție, ce decide astăzi comisia. Comisia nu decide efectiv și irevocabil sancționarea domnului Mircea Geoană. Conform statutului pe care l-am citit cu toții, avem articolul 84, art.158, art.165. Noi nu putem stabili decât care este sancțiunea aplicabilă din punctul nostru de vedere, adică din punctul de vedere al statutului, domnului Mircea Geoană.
 
Mariana Negoiţă, membru: Având în vedere că atât președintele patidului cât și dumneavoastră v-ați exprimat punctul de vedere cu privire la această problemă, înainte de această ședință, o să încercăm totuși să analizăm acest caz prin prisma interesului partidului. În primul rând, vreau să vă spun, în opinia mea, dispozițiile art 34, alin 4, prin care se încearcă să tranforme această comisie în una în care se scot castanele lui Boc, nu ni se aplică. Noi suntem comisia națională. Nu suntem nici comisii județene și nici Comisia de Arbitraj și Integritate Morală a PSD București.
...
Nu înțeleg de ce dvs, în calitate de președinte al comisiei, ne induceți în eroare și invocați un text de lege care nu ni se aplică.
 
Dan Șova: Dacă chiar vreți să căutăm un articol în statut și dacă chiar vreți să facem un concurs de drept, nu este o problemă. Problema noastră nu este ce spun membrii de partid. Vă spun eu.. Toți colegii de aici au venit cu mandat. Spre deosebire de dvs care n-ați venit cu mandat, ați venit cu mandatul lui Vanghelie. N-ați venit cu mandatul președintelui din sectorul din care faceți parte. Lăsați-mă pe mine că știu mai multe decât știți dvs.
 
Mariana Negoiță: Domnule președinte, v-aș ruga despre toți să aveți o limită. Nu vă permit să mă jigniți. Eu am intrat în partidul ăsta în martie 1990, când dvs erați prin liceu pe undeva. Iar eu am muncit în partidul ăsta. Așa că nu vă permit să mă jigniți. Eu nu sunt mandatara lui Vanghelie în această comisie. Și vă rog să vă retrageți afirmația. Unu.
 
Iar doi: n-am avut niciodată situația de până acum, să ni se spună că trebuie să prezentăm un mandat special. Și dacă este vina cuiva, este vina secretarului Comisiei că nu ne-a adus la cunoștință că am nevoie pentru această ședință de un mandat special. Și nu cred că toți colegii mei de aici au venit cu mandat special.
 
Ionica, ai mandat special? Colega mea are mandat special? Este inadmisibil ce vreți să faceți în partidul ăsta. Și să știți că eu n-am vorbit 20 de ani, dacă ies să vorbesc în mass-media, dvs. cu Ponta... mai vedeți dacă mai rămâneți în PSD. Voi sunteți pisi. Asta că m-ați făcut mandatarul lui Vanghelie. O asemenea jignire!
 
Dan Șova: Uitați, eu îmi cer scuze, dar vă spun încă o dată că nu aveți mandat și v-am spus: nu vă hazardați că fiecare știm destule. Doi la mână: afirmația dvs. cu președintele Ponta și cu mine mi se pare hazardată. N-am să vă cer să vă cereți scuze pentru să sunteți o doamnă.
(...)
 
Mariana Negoiță: Domnul Șova, să știți că eu vă cunosc caracterul îngrozitor. Nu mă intimidați. Dar nu-mi puneți în gură cuvinte pe care nu le-am pronunțat.
 
(...)
 
Dan Şova: Doamna Negoiță, vă rog să păstrați decența acestei ședințe!
 
Mariana Negoiță: Și eu vă rog frumos să îmi dați dreptul, că e dreptul meu, să spun că ați invocat un text...
 
Dan Șova: Doamna Negoiță, și eu vă rog să păstrați decența acestei ședințe!
 
Mariana Negoiţă: O păstrez. Dar nu înțeleg să-mi invocați o decizie care ar fi stat la neconstituționalitatea textelor de lege pe care...
 
Dan Șova: Vă spun a mia oară. Nu veți reuși să distrugeți această ședință! Să se consemneze! Stimați colegi, vă supun la vot propunerea Biroului Comisiei prinvind propunerea către CEx a excluderii din partid a domnului Mircea Geoană.
 
Mariana Negoiță: Nici n-aveți voie să propuneți măsura...
 
Dan Șova: Avem voie!
 
Mariana Negoiță: Nu aveți voie!
 
Dan Șova: Cine este pentru?
 
Mariana Negoiță: Vă rog frumos! Dați-ne textul din Statut... Păi sigur că da, dați-ne textul de lege... În baza cărei legi din statut aveți voie să propuneți?
 
Dan Șova: Cine se abține?
 
Mariana Negoiță: Vă bateți joc de noi! Chiar în halul ăsta? Domnule președinte, eu am semnat hotărârea și sunt de acord cu ea. Am constatat că președintele Senatului a săvârșit fapte incompatible cu calitatea de membru de partid. Dar vreau să vă sugerez că ce decideți astăzi să treceți în temeiul a 165.
 
Dan Șova: Întreb: cine se abține?
 
Mariana Negoiță: Dați-ne textul...
 
Dan Șova: Întreb: cine este împotrivă?
 
Mariana Negoiță: Dați-ne textul din statut... Că pe 165...
 
Dan Șova. Sunteți împotrivă?
 
Mariana Negoiță: Pe procedură...
 
Dan Șova: Vă rog să consemnați rezultatul votului: 43 de voturi pentru, 5 împotrivă! Votul s-a dat...
 
Mariana Negoiță: Sunteți președinte de comisie juridică la Senat. De ce nu spuneți corect? Noi nu plecăm. Sunteți jurist de talie, da? Președintele comisiei juridice la Senat... De ce nu spuneți că nu putem să propunem noi sancțiunea... O propunem acum și vreți să rezolvăm contestația? E corect? Dar e posibil așa ceva? Uite așa l-am exclus noi pe Geoană...
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22