STENOGRAME Dosarul RETROCEDARILOR. Ioan ADAM: Sa-l cuplam pe Hrebe langa firma din Bacau, care se ocupa cu PUNEREA IN POSESIE. Propun sa-mi dati o SUMA DE LUCRU cu padurile

P.c. | 23.01.2015

Pe aceeași temă

Din stenogramele publicate in rechizitoriul intocmit de procurorii DNA in dosarul retrocedarilor, rezulta ca Ioan Adam, fost deputat PSD, declara intr-o discutie cu Gheorghe Paltin Sturdza, cu concubina acestuia, Rodica Gabriela Zaharia, si cu judecatorul Roxana Adam, ca Viorel Hrebenciuc a cerut o intalnire cu Sturdza, garantand ca rezolva situatia de la Directia Silvica. Pentru rolul jucat de el insusi in aceasta afacere Ioan Adam a negociat cu Paltin Sturdza suma care considera ca i se cuvine, relateaza Hotnews.


Conform rechizitoriului, in perioada imediat urmatoare emiterii deciziei Tribunalului Covasna, inculpatii Ioan Adam si Gheorghe Paltin Sturdza au efectuat demersuri pentru a se efectua o cat mai rapida punere in punere in posesie si eliberare a titlului de proprietate prin coruperea functionarilor publici implicati.
 

In una dintre discutiile interceptate de anchetatori, fostul deputat Ioan Adam spune ca Viorel Hrebenciuc a cerut o intrevedere cu Sturdza, garantand ca opreste 'abuzul' de la Directia Silvica:

"Adam: La regie singurul 100% este Hrebenciuc.

Paltin: Eee, 100%.

Zaharia: Lumea, acolo in spate, si-a pierdut puterea.

Paltin: Taci din gura.

Zaharia: Ca Ponta nu l-a mai vrut si pac.

Adam: E nu, e vicepresedintele Camerei, terminati cu prostiile. (...)

Zaharia: Bun. Comisia ca sa-ti predea chestia asta le trebuie hartia asta anterioara.

Adam: Vizata de Directia Silvica.

Adam: E cam innodata, cam bara la bara.

Adam Roxana: Si atunci comisie ... trimite adresa catre acestia, ia predati-ne asta, predati-mi cravata asta pentru ca trebuie sa i-o dau lu' ...

Zaharia: Si aia se fac ca nu aud.

Paltin: Pai pe sase luni se fac ca nu aud.

Zaharia: Nu corespunde, ca de fapt asta nu e a lu' Sturdza, ca acolo s-a ocupat, mi-ai mai cerut si data trecuta, astia trimit inapoi ...

Paltin: Da.

 

CITITI SI: Rechizitoriu DNA in dosarul RETROCEDARILOR: Deputatul Ioan ADAM a sprijinit ancheta. Viorel si Andrei HREBENCIUC, atitudine OSCILANTA. CHIUARIU si directorul Romsilva, atitudine NESINCERA

 

Zaharia: ... asta spune, da, da, ca eu imi amintesc.

Adam: Pai, atunci avem nevoie de Hrebe.

Zaharia: Avem nevoie de cineva.

Adam: Pai atunci hai sa facem altceva, sa-l cuplam pe Hrebe langa firma din Bacau, care se ocupa cu punerea in posesie, m-ati auzit ce spun eu nasa?

Zaharia: Da.

Paltin: Eu nu stiu ce...

Zaharia: Mie sa-mi spuna el ce poate sa faca, acela sa-mi spuna ce poate sa faca si la cine.

Adam: Ma, Hrebe mi-a zis asa: 'Adu-l pe Sturdza la mine', el spune asa: 'Stie ca suntem cu actele in regula si ca suntem cu notificarile facute' si ca el ne garanteaza ca o sa opreasca abuzul de la Directia Silvica, de la Comisia Judeteana.

Zaharia: ... poate sa o opreasca, ca acela este leul lui.

Adam: Deci cu Directia Silvica o rezolva sigur."

Procurorii noteaza ca Viorel Hrebenciuc s-a decis sa intre in afacerea punerii in executare a deciziei Tribunalului Covasna abia dupa ce prietenul si asociatul sau Andrei Serban i-a comunicat despre intentiile lui Tudor Chiuariu legat de acest subiect.

Astfel, Viorel Hrebenciuc l-a abordat pe Ioan Adam si i-a solicitat sa intermedieze o intalnire cu Paltin Gheorghe Sturdza, invocand drept pretext dorinta de a-l cunoaste personal pe membrul familiei Sturdza.

De altfel, omul de afaceri brasovean Dan Bengescu a invocat in negocierile sale cu Paltin Gheorghe Sturdza si Adam Ioan inca de la inceput numele inculpatului Hrebenciuc Viorel, spunand ca este 'prietenul sau' care l-a numit pe Viorel Ghelase la Directia Silvica Bacau, se mai arata in rechizitoriu.

Intr-o discutie purtata la data de 6 aprilie 2013, in masina, de Gheorghe Paltin Sturdza si Ioan Adam, acesta din urma mentioneaza ca Hrebenciuc este "forta finala la Ghelase".

Adam negocia cu Gheorghe Paltin Sturdza 'suma de lucru' care trebuia sa-i revina in cazul retrocedarilor ilegale de paduri.


In legatura cu interesul inculpatului Adam Ioan pentru intreaga afacere, prezinta importanta urmatoarea discutie initiala (2006) dintre acesta si Gheorghe Paltin Sturdza:

"Adam: Hai sa ne intelegem si sa-mi dai o suma de lucru si dupa aia, cand am multumit, ai atata procent, ca sa nu mai fie vreo discutie. Cum zici?

Paltin: Pai. Sa... la procent! La procent din ce?

Adam: Da. La procent din ce scoatem. Da. Eu cred ca n-ai nicio obiectie.

Paltin: Nu.

Adam: Deci, dom'le! Ne ocupam. Si ce scoatem... din tot ce scoatem. Nu.

Paltin: Da' din ce?

Adam: Din padure. Bineinteles.

Paltin: Adica, vorbesti de natura.

Adam: Adica tot ce scoatem efectiv. In natura.

(...)

Adam: Eu va propun sa-mi dati o suma de lucru cu padurile... Si sa stabilim un acord ca niste domni: Dom'le, tot ce s-a obtinut titlu si s-a pus in posesie, acolo ai, asa cum am convenit pana acum...

Paltin: Adica...

Adam: Cinci!

Paltin: Cinci la suta?

Adam: E cam putin, dar... mai vedem, dracu, vreun bonus dupa aia. E cam putin. Pe cuvantul meu...

Paltin: Cinci la suta? Din toate padurile? Stii ce inseamna? Pai, sunt treizeci si ceva...

Adam: Pai, da' stai sa le vedem... Eu am vorbit si, practic, s-o luam, ce ne da in posesie, oameni buni.

(...)

Paltin: Hai, domnu'. Spune suma de lucru!

Adam: Eu spun o suma. Nu ca nu e ceva... sa fim domni!

(...Se invita reciproc sa avanseze o cifra a 'sumei de lucru'... - nota DNA)

Adam: Vom lupta cu baietii frumos! Eu am nervii de otel.

Paltin: Asta am vazut.

Adam: O prima chestie deja am transat-o. Haideti ca eu nu sunt smecher sa zic: Ba! Luam, facem procese si de acolo ma umplu de bani. Nu, nene. Hai sa luam toate fortele sa obtinem!... Facem revolutie... Lasati-ma, ca nu e vorba de vreo suma mare. Ar fi fost corect sa-mi faceti si mie o propunere.

(...)

Adam: Eu as vedea un echivalent la un 20 mii euro.

Paltin: 20 mii euro?

Adam: Vreo 700 de milioane. O suma extrem de rezonabila. In asta, v-am spus, intra si... adica, pana la capat. Adica, fair play! Domnule, am plecat ca niste domni. Ce-am vorbit eu astazi...

Paltin: E OK. Adica, batem palma!", se arata in rechizitoriu.

***

Potrivit unui comunicat al DNA, remis joi AGERPRES, fostul deputat Viorel Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infractional organizat, trafic de influenta si spalare a banilor, iar deputatul Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz in serviciu, constituirea unui grup infractional organizat, cumparare de influenta (trei infractiuni).

De asemenea, au mai fost trimisi in judecata Lorand Andras Ordog, judecator in cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedarii), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, toti in stare de arest preventiv.

In stare de arest la domiciliu au fost deferiti justitiei Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob si Janica Poenaru.

Totodata, au fost trimisi in judecata in libertate senatorul Tudor Chiuariu (constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta, spalarea banilor), Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Calugar, Ioan Matasel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (sotia deputatului Ioan Adam, judecatoare la Tribunalul Brasov), Iulian Durlan (primar al comunei Caiuti, judetul Bacau), Adam Craciunescu (directorul general Romsilva)

 

CITESTE SI:

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22