Știind că nu va ajunge președinte, Dăncilă spune că nu l-ar grația pe Dragnea: Doamne ferește!

Dora Vulcan | 07.10.2019

Premierul Viorica Dăncilă, candidat al PSD la alegerile prezidențiale exclude posibilitatea grațierii lui Liviu Dragnea, mentorul ei aflat în pușcărie pentru corupție.

Pe aceeași temă

Întrebată dacă, ajungând președinte al României, l-ar grația pe Liviu Dragnea, Dăncilă a răspuns la Adevărul live: „Doamne fereşte, nici nu se pune problema. Nu”. Replica ei a fost însoțită de o mimică amuzată, ca de-o trăznaie, fără să se știe dacă amuzamentul i-a fost stârnit de posibilitatea ca Dragnea, cel care a supus-o atâtor umilințe, să ajungă la mâna ei sau dacă o amuză creditul ce-i este astfel acordat de a ajunge președinte al României, dat fiind scorul mic pe care-l are în sondaje. Tocmai din acest motiv, declarația sa poate fi interpretată și electoral, dincolo de tratamentul umilitor pe care Dragnea i l-a acordat cât a fost în libertate și a secondat-o, ca președinte al partidului care lua, de fapt, toate deciziile pe care Dăncilă le anunța public ca premier.

Ea a comentat și decizia fostului președinte de a ataca în instanță noua conducere a PSD și cererea sa de a cere dizolvarea partidului.

”Nu e o decizie a fostului președinte care să ne bucure, e o decizie care ne întristează. Sunt convinsă că nu se va ajunge la acest lucru pentru că am îndeplinit toate condițiile legale. Nu am mai discutat cu domnul Dragnea dinainte de a fi arestat. Nu știu care sunt considerentele pentru care face acest demers”, a comentat Viorica Dăncilă faptul că Liviu Dragnea insistă și cu recurs să ceară în Justiție dizolvarea PSD.

”După ce a fost arestat nu am mai avut absolut nicio discuție cu domnul Dragnea”, a precizat actualul președinte al PSD.

Dragnea nu renunță la conducerea PSD nici din închisoare, chiar și cu prețul dizolvării partidului

Liviu Dragnea a făcut apel față de decizia Tribunalului București de confirmare a noii conduceri PSD, stabilite la Congres.

Dosarul este pe rolul Curții de Apel București, iar până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.

În sesizarea depusă la fond, Dragnea invoca chiar dizolvarea partidului, numai că Tribunalul București a admis cererea PSD, a încuviinţat modificările de statut şi a respins toate cererile de intervenţie, printre care s-au aflat și cererea lui Dragnea.

În cererea de intervenție depusă la fond, Dragnea spune că filiala PSD Teleorman ar fi trebuit desființată din moment ce și celelalte condamnate au comis fraudă lucrând la organizația locală a partidului, dizolvarea constituind modificare de statut, modificare care trebuie astfel comunicată Tribunalului Bucureşti. În continuarea aceleiași logici, Dragnea spune că din moment ce PSD nu a dizolvat filiala din Teleorman și la congresul din luna iunie a acestui an (la care a fost aleasă Viorica Dăncilă președinte PSD) au participat și membrii organizației care funcționează ilegal, atunci conduita „PSD Central echivalează cu însuşirea actului ilegal comis de organizaţia PSD Teleorman” între 7 iulie 2006 şi 18 decembrie 2012, „ceea ce duce chiar la dizolvarea partidului politic PSD însuşi”, au explicat pentru Mediafax surse care au avut acces la cererea de intervenție a lui Dragnea de la Tribunalul București.

Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova, începând cu 27 mai, unde ispăşeşte o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22